Acestea sunt zodiile care fac sex cel mai bine. Află cu cine ești compatibil

Publicat: 24/02/2018 | 12:17

Conform astrologilor, succesul într-o relație depinde, în mare măsură, din ce zodii fac parte partenerii. Vă prezentăm, în continuare, care sunt zodiile compatibile în pat și care sunt principalele motive pentru care se întâmplă acest lucru.

Cuplul spontan: Berbec și Săgetător. Când cele două semne zodiacale sunt împreună, este clar că se vor implica în diverse activități precum înot, drumeții, jogging etc. Însă, dacă vor dori să facă sex, atunci nimic nu îi va împiedica, nici măcar locul în care se află, oricât de nepotrivit ar fi acesta pentru o partidă de amor. Berbecilor le place aventura, în pat sau în afara lui, iar Săgetătorul va vedea asta ca pe o provocare pe care o va accepta cu plăcere și interes. Ambele zodii au firi independente și abia așteaptă să încerce lucruri noi, inclusiv în dormitor.

Cuplul determinat: Fecioară și Taur. Două semne de pământ, Fecioara și Taurul se înțeleg de minune în pat. Întotdeauna se vor concentra asupra a ceea ce simt și nu vor lua în seamă nimic altceva. De asemenea, cei doi au tendința de a fi practici în ceea ce privește sexul, și uneori nu țin cont de romantism. Taurul va aprecia perfecționismul Fecioarei, care mereu își dorește să îi facă pe plac partenerului, într-un mod eficient. La rândul ei, Fecioara va fi fascinată de determinarea Taurului. Te întrebi care sunt zodiile compatibile în pat? Unul dintre cele mai reușite cupluri îl formează Fecioara și Taurul

Cuplul curios: Gemeni și Vărsător. Totul se rezumă la comunicare și la joacă pentru cele două zodii. In timp ce Vărsătorul este mereu dispus să experimenteze lucruri noi, Gemenii nu vor decât să se bucure de momente de plăcere, așa că, împreună, nu se vor plictisi niciodată. Și, dacă ceva nu este în regulă, cei doi nu se vor teme să vorbească despre asta pentru a-și îmbunătăți viața sexuală. Întotdeauna sunt deschiși pentru sugestii și nu se sfiesc să sugereze lucruri noi în pat.

Cuplul pasional: Rac și Pești. Semne de apă, ambele zodii nu cunosc limite când vine vorba despre lucruri noi în dormitor, indiferent dacă vorbim despre poziții, locuri în care pot face sex etc. Sunt oameni pasionali și în același timp au un suflet cald, ceea ce face ca petidele de sex să fie unele intense. Își citesc gândurile și află cu ușurință ce își dorește celălalt în pat.

Cel mai romantic cuplu dintre zodiile compatibile în pat

Cuplul romantic: Leu și Balanță. Leii pot avea un ego de dimensiuni astronomice, iar Balanța nu se sperie de lucrul acesta și știe ce are de făcut. Pentru a se simți în largul lor într-o relație sau când fac sex, Leii trebuie să se simtă adorați, apreciați, iubiți și încrezători, iar Balanța are nevoie de cineva de care să aibă grijă. Așa că relația lor va fi una plină de drame, artificii și romantism. Au nevoie de puțină acțiune pentru a se menține pe linia de plutire și nu se tem să spună ceea ce își doresc, ori ce nu le place în pat. Un alt lucru de reținut este acela că Leilor le place să aibă un/o partener/a cu care să se mândrească și se pare că persoanele născute sub semnul Balanței sunt printre cele mai atragătoare din zodiac.

Cuplul obraznic: Scorpion și Capricorn. Ar putea părea oameni diferiți, care nu au nimic în comun, însă când sunt împreună, totul merge de minune. De ce? Pentru că au grijă să se ridice la nivelul așteptărilor celuilalt. Scorpionul îl va încuraja pe Capricorn să renunțe la rețineri și să devină obraznic în pat. Cel din urmă va accepta provocarea cu ușurință. Cei doi nu vor cunoaște limite în dormitor.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult