Actrita Tori Spelling, internata de urgenta din cauza suspiciunilor de EBOLA! A fost pusa in carantina

De: Cancan
Publicat: 21/10/2014 | 13:28

Tori Spelling a fost internata de urgenta in spitalul Cedars Sinai din Los Angeles, din cauza unei bronsite acute si, posibil, a unei pneumonii, dupa un acces de tuse foarte sever, care a facut-o pe vedeta aproape sa-si piarda cunostinta.

Actrita, in varsta de 41 de ani, se afla sub tratament si va sta internata, cel mai probabil, toata saptamana.
Spelling filma pentru emisiunea sa, „True Tori”, de pe canalul TV Lifetime, cand a fost internata si a fost nevoita sa anuleze turneul de promovare a show-ului de televiziune, al carui sezon secund are premiera marti.

Vedeta ar fi fost pusa in carantina la internare, din cauza temerilor legate de epidemia de Ebola.
„Tori avea febra, tusea incontrolabil si respira cu greutate… cand a fost internata a fost izolata de ceilalti pacienti”, a declarat o sursa citata de tmz.com. Site-ul a confirmat ulterior ca vedeta nu este infectata cu virusul Ebola.

Aceasta este a doua internare a lui Tori Spelling in ultimele cinci luni, dupa ce, in luna mai, actrita, care isi prezinta problemele din casnicia cu Dean McDermott in emisiunea sa de televiziune, a fost dusa la spital pentru ca era foarte deshidratata si nu se hranea corespunzator, din cauza stresului legat de destramarea mariajului sau.

In primul episod al reality show-ului „True Tori”, Dean McDermott, in varsta de 47 de ani, a recunoscut ca si-a inselat sotia, inainte de a se interna intr-o clinica de reabilitare, in luna ianuarie.
Tori Spelling si Dean McDermott sunt casatoriti din 2006 si au impreuna patru copii – Liam, in varsta de sase ani, Stella, in varsta de cinci ani, Hattie, in varsta de doi ani, si Finn, in varsta de un an si cinci luni.

Tori Spelling este protagonista reality show-ului „True Tori” si, de asemenea, anul acesta, ea va juca intr-un nou serial TV, „Mystery Girls”, alaturi de fosta ei colega din seria „Beverly Hills 90210” Jennie Garth.
Actrita americana, fiica regretatului producator Aaron Spelling, a mai jucat in filme de televiziune precum „Co-Ed Call Girl” si a fost protagonista unor reality show-uri, precum „Tori & Dean: Inn Love”.

Sursa: Mediafax