2017, un an apocaliptic? Ceremonia miracolului lichefierii sângelui Sfântului Ianuarie a eşuat. Primul eşec a prevestit începerea celui de-al Doilea Război Mondial

De: Cancan
Publicat: 20/12/2016 | 10:08

Ceremonia miracolului lichefierii sângelui Sfântului Ianuarie s-a soldat cu un eşec, prevestind nenorociri pentru anul 2017, potrivit independent.co.uk. Ceremonia lichefierii sângelui Sfântului Ianuarie a avut loc în Napole, Italia, sambătă, prevestind un an dezastruos.
”Ar trebui să nu ne gândim la dezastre şi calamităţi. Suntem oameni cu credinţă şi trebuie să continuăm să ne rugăm”, a declarat montseniorul Vincenzo De Gregorio.
Ceremonia lichefierii sângelui Sfântului Ianuarie (San Gennaro) are loc de trei ori pe an: în sâmbăta dinaintea primei duminici din mai (când a avut loc aducerea moaştelor sfântului), pe 19 septembrie (ziua martiriului patronului oraşului Napoli) şi pe 16 decembrie (comemorarea erupţiei Vezuviului din 1631, când se zice că sfântul a făcut miracolul de a opri lava la porţile oraşului).
Sângele, care este ţinut într-o capsulă specială din sticlă, şi care este coagulat, se lichefiază în mod miraculos în timpul slujbei.
Minunea s-a produs cu regularitate din 1389. Sfântul Ianuarie a fost episcop al Neapolelui în secolul III şi a fost decapitat în timpul persecuţiilor la care erau supuşi creştinii în timpul împăratului Diocleţian.
Sângele Sfântului Ianuarie nu s-a lichefiat în 1939, când a început Al Doilea Război Mondial, şi în 1980, când a avut loc cutremurul devastator din Irpinia, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 300 de oameni.