A murit REGINA ANA! CASA REGALĂ în DOLIU!

De: Cancan
Publicat: 01/08/2016 | 15:47

UPDATE: La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges, conform mediafax.ro.

UPDATE: Corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus joi în România şi va fi depus timp de o zi la Castelul Peleş, o zi în Sala Tronului a Palatului Regal şi apoi va fi dusă la Curtea de Argeş, unde va fi înmormântată.

Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp de către purtătorul de cuvânt al Casei Regale a României. „Ea este cea a cărei căldură şi atenţie, arătate faţă de mine în 1993, cu prilejul unei vizite la o expoziţie unde expunea şi tatăl meu, la Galeria Catacomba (actualul Muzeul al Colecţiilor – Calea Victoriei), m-au făcut să decid ca misiune de viaţă să lucrez pentru Familia Regală şi, ulterior, să aleg Dreptul în acest scop. Majestatea Sa îmi va rămâne în suflet mereu ca simbol al misiunii mele în viaţă. Odihnească-se în Pace!” este o parte din comunicatul emis.

Principesa Ana de Bourbon-Parma (cunoscută şi sub apelativul Regina Ana, prenume complet Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marquerite; n. 18 septembrie 1923, Paris – d. 1 august 2016, Morges, Elveţia) a fost soţia fostului suveran Mihai I al României şi fiica prinţului René de Bourbon-Parma şi a prinţesei Margaret a Danemarcei. A fost strănepoata regilor Christian al IX-lea al Danemarcei (pe linie maternă) şi Miguel I al Portugaliei (pe linie paternă) şi nepoata de soră a împărătesei Zita de Bourbon-Parma.

Principesa Ana, cetăţean francez naturalizat, a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. L-a cunoscut pe regele Mihai al României la nunta principesei Elisabeta a Marii Britanii, în noiembrie 1947, cei doi logodindu-se înainte de întoarcerea regelui în România. Guvernul Groza nu şi-a dat agrementul la căsătorie şi l-a forţat pe regele Mihai I să abdice la 30 decembrie 1947, cuplul căsătorindu-se în cursul anului următor, în ciuda opreliştilor de natură religioasă. În cercurile monarhiste şi în familia regală a României a fost cunoscută sub titlul Regina Ana (cu calificativul Majestatea Sa).

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Regele Mihai şi Regina Ana locuiau din 2004 la Aubonne, în Elveţia. De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele lor publice, Regele Mihai şi Regina Ana alegeau să fie alături de cei dragi, fie la Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta.

Ştire în curs de actualizare.