ALEXANDRU ARŞINEL, mărturisiri emoţionante după ce a trecut printr-o nouă operaţie! „Sunt oameni care mă opresc pe stradă să mă felicite şi îmi pupă mâna!”

De: Cancan
Publicat: 27/08/2016 | 12:00

Ca fiecare om care reuşeşte în viaţă şi în carieră, Alexandru Arşinel are şi el secretul lui. “Îmi place foarte mult această meserie. Trebuie să existe o chimie între tine şi public. De multe ori am simţit că nu mai pot, atât fizic şi psihic, însă când urcam pe scenă şi simţeam emoţia publicului imediat îmi reveneam. Este ceva incredibil. Uneori mi se pare că nu merit atâta recunoştinţă. Sunt oameni care mă opresc pe stradă să mă felicite şi îmi pupă mâna”, le-a spus marele actor celor de la revista Ciao.

Alexandru Arşinel a format un cuplu de excepţie pentru foarte mulţi ani cu Stela Popescu, pe scenă.

Cu toate că a avut multe momente de cumpănă în viaţă, mai ales în 2013, când şi-a făcut transplant de rinichi, Alexandru Arşinel a reuşit să treacă peste toate, iar atunci când urcă pe scenă, ca un adevărat actor profesionist, lasă în culise problemele cu care se confruntă. “Recent m-am operat şi de hernie de disc, însă acum sunt bine. M-am refăcut. Sănătatea este extrem de importantă şi prevenţia la fel, nu uitaţi asta”, a mai adăugat Alexandru Arşinel, care nu regretă nici o clipă că a ales acest drum în viaţă. “Este cea mai frumoasă meserie, alta mai frumoasă după părerea mea nu există. Ai parte de tot ce este mai frumos. Nimic nu se compară cu aplauzele publicului şi cu emoţia pe care el o transmite”, a mai spus actorul.

Răzvan Sava