ALINA GORGHIU a vorbit despre copilul ei: „Nu mi-am luat concediu de maternitate pentru că…”

De: Cancan
Publicat: 16/05/2016 | 17:00

Aceasta a revenit în viaţa politică la doar o săptămână după ce a născut, iar jurnaliştii au întrebat-o ce face cu micuţul Noah cât stă în Parlament sau la partid.

”Nu, nu îmi voi lua concediu de maternitate (…) N-am mai avut (n.r. – copil). Nu am cu ce să compar. Sigur o să fie un prim termen de comparaţie pentru următorul. Nu e aşa o mare greutate. Am învăţat să dorm trei, patru ore pe noapte. Nici nu mai ştii când… Ziua, noaptea, toate adunate. Am parte de un copil foarte cuminte, care nu se trezeşte, o dată la trei ore vrea papa şi în rest toate bune”, a spus Alina Gorghiu, la Palatul Parlamentului, conform News.ro

Ea a precizat că băieţelul este acasă, cu tatăl şi bunica.

”Suge, doarme şi în rest nu vă mai spun, dar vă imaginaţi ce face. Face foarte bine, creşte. E bunica acasă, a fost bunicul acasă, e Isar acasă când nu sunt eu. Spre exemplu, acum e el acasă. Eu stau o oră jumate la Parlament, mă întorc, alăptez şi fuge el. Ca orice familie care încearcă să-şi găsească timp şi pentru proaspătul copil şi pentru treaba pe care o mai are. Încercăm să ne împărţim”, a mai spus Gorghiu. 

”Ştiţi că la Polul Nord, dacă mergeţi, o să întâlniţi un fenomen extraordinar: soarele de la miezul nopţii sau ziua polară. Dacă vremea e bună, soarele e văzut pe cer 24 de ore din 24. Cam aşa au fost primele zile cu gămălia mea de copil. Nu au fost zi şi noapte, doar zi. E sănătos, viguros, îl cheamă Noah! Iar eu învăţ că pot iubi mai mult”, este mesajul pe care Alina Gorghiu l-a postat miercuri pe pagina sa de Facebook. 

Alina Gorghiu s-a căsătorit la începutul anului cu Lucian Isar, care a ocupat portofoliul pentru Mediul de Afaceri în timpul Guvernului Ponta, în 2012.