Ancheta continuă în cazul morţii dinamovistului. Medicul de pe ambulanţă care l-a preluat pe Ekeng, acuzat de ucidere din culpă.

De: Cancan
Publicat: 30/06/2016 | 10:11

Doctoriţa a fost chemată în joi dimineaţă la Parchet şi, în urma rezultatelor de la IML şi a tuturor datelor strânse de Poliţie, s-a decis punerea ei sub acuzare. Este prima persoană acuzată după moartea fotbalistului dinamovist, dar investigaţia continuă. Mihaela Duţă este cea care a semnat documentele prin care cei de la Puls l-au predat pe jucătorul dinamovist către medicii de la Spitalul de Urgenţă. „Echipajul medical nu a înţeles niciun moment gravitatea situaţiei! Asta se vede din reacţia văzută pe înregistrări„, a comentat la vremea respectivă un doctor din sistem. Patrick Ekeng (26 ani) s-a prăbuşit inconştient pe gazon în minutul 70 al meciului Dinamo-Viitorul, la 7 minute după ce fusese introdus pe teren. Acesta a decedat la spital, după o oră şi 30 de minute de încercări de resuscitare.