Asta da lecţie de viaţă! O mamă din Vaslui a uimit pe toată lumea: La 44 de ani e colega fiicei sale, la Medicină

De: Cancan
Publicat: 25/08/2016 | 18:24

La aproape 45 de ani, vasluianca Irina Corozel oferă o lecţie despre ambiţie, curaj şi devotament. După 26 de ani de la absolvirea liceului, Irina a susţinut în această vară admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie Oradea, alături de fiica sa, Bianca, cea care a terminat liceul în luna iunie.

Nici vârsta şi nici concurenţa de şapte candidaţi pe un loc nu au descurajat-o. Cu o voinţă ieşită din comună, Irina a reuşit să se mobilizeze, dar şi să o încurajeze pe fiica sa, care studiase în Franţa, iar în ultimul an de liceu a avut de recuperat multă materie şcolară, şi să fie admisă la buget, printre primii 20 de candidaţi, cu media 9.48.

Bianca a fost admisă tot pe un loc la buget, cu media 9.10, astfel că din octombrie va fi colegă de facultate alături de mama sa. Irina Corozel a reuşit să îi întreacă pe mai tinerii contracandidaţi, fără meditaţii, studiind de una singură.

Ideea admiterii la Facultatea de Medicină a încolţit în mintea Irinei în toamna anului trecut, când fiica ei, elevă în ultimul an la Liceul ”Mihai Kogălniceanu” din Vaslui, a anunţat-o că doreşte să dea admiterea la Medicină. Fost asistent medical, vreme de 15 ani, Irina a lucrat în două dintre cele mai dure specializări: terapie intensivă şi medicină legală. Potrivit Adevărul, pe lângă studiul intens, consideră că şi experienţa profesională a ajutat-o la admitere.

„Prin prisma faptului că Bianca a ales Medicina şi că experienţa mea a ajutat-o să înveţe mai uşor termenii medicali, cu care nu se confruntase până atunci, visul meu de a deveni medic a prins din nou viaţă, odată cu al ei. Bianca a avut un an foarte dificil, s-a axat mult pe Bacalaureat, dar în paralel a învăţat biologia, fără meditator“, a povestit Irina Corozel.

Bianca şi mama sa, Irina au fost admise la Universitatea de Medicină, iar din toamnă cele două vor fi colege de facultate

Irina şi Bianca au optat pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, după ce au studiat toate ofertele din ţară. Era sigura facultate de medicină care nu avea chimia printre disciplinele de concurs. Bianca a studiat primii trei ani de liceu în Franţa, iar chimia nu s-a aflat printre disciplinele din curricula şcolară. Soţul Irinei Corozel, Radu, poliţist de profesie, este, din 2014 ataşat la al Ministerului Afacerilor Interne pe lângă Ambasada României de la Ottawa (Canada), anterior fiind ataşat la Ambasada României de la Paris. În 2011, soţia şi fiica l-au urmat la Paris, ulterior, în 2014, fiica a revenit în România, la Vaslui.

Irina mărturiseşte a fost o perioadă grea în care a trebuit să se împartă între Canada şi Vaslui.

„Având în vedere că în Canada sistemul de învăţământ era diferit de cel din Europa, am decis împreună cu ea, în consiliu de familie, că cel mai bine ar fi să se pregătească pentru bacalaureat şi facultate în România. În scurtele mele deplasări în ţară, am învăţat împreună şi am dezvoltat un sistem practic şi logic de a învăţa, bazat pe cunoştinţele mele concrete“, explică mama-studentă.

Vasluianca mărturiseşte că are o memorie foarte bună, pe care şi-a antrenat-o sistematic, iar atunci când se implică într-un proiect are o persevernţă de invidiat.

Deşi era o misiune dificilă, să intre în lupta pentru admiterea la Medicină la vârsta de 44 de ani, Irina mărturiseşte că nu s-a gândit nicio clipă să dea înapoi. Persoană raţională, de fel, de această dată energia motivaţională venea din suflet şi nu din creier. Iar în toată această perioadă, a contat, suportul, încrederea şi încurajarea pe care le-a primit de la soţul ei.

Avem o relaţie minunată. Peregrinările astea ale noastre prin lume au deschis mult mintea Biancăi, au maturizat-o suficient pentru a primi cu entuziasm şi a adera la ideea de a păşi împreună cu mama ei în această nouă provocare. Atunci când te simţi tânăr în interior, nu există limite de vârstă pentru a realiza şi accepta că întreaga viaţă este, de fapt, o luptă pentru autodepăşire şi evoluţie“, a mai mărturisit Irina Corozel.