Care sunt cele 4 tipuri de alimente care te scapă de celulită!

De: Cancan
Publicat: 25/09/2016 | 13:02

Celulita apare când ţi-e lumea mai dragă, chiar dacă ai slăbit sau te-ai îngrăşat şi nu se lasă dusă decât cu un program de hidratare, masaj, drenaj limfatic, sport în apă, completat de dietă. Aceasta trebuie să excludă dulciurile în exces şi consumul de carbohidraţi după ora 6 seara.

Există câteva alimente ale căror proprietăţi pot stimula eliminarea celulitei.

1. Alimentele bogate în antioxidanţi. Cele mai bune sunt legumele colorate care conţin vitaminele A, C şi E, recunoscute pentru capacitatea lor de a revigora şi întări pielea.

2. Alimente care conţin lecitină. Această subtanţă împiedică depunerea grăsimilor şi se găseşte în soia, conopidă, roşii, spanac şi portocale.

3. Alimente bogate în omega-3. Acizii graşi au puterea de a combate procese inflamatorii din corp (celulita este unul dintre acestea) şi se găsesc în peştele gras (sardine, macrou, somon), dar şi în seminţele de in.

4. Alimente cu proteine slabe. Ouăle, carnea slabă şi tofu conţin albumină, substanţă care ajută la drenarea lichidelor stagnante din ţesuturi. Consumându-le frecvent, mai ales la cină, alături de salate bogate, cresc şansele ca celulita să se diminueze.

Răzvan Sava