Ce a povestit Denise Rifai despre Gică Popescu

De: Cancan
Publicat: 18/10/2016 | 19:08

Imi este greu sa comentez pe marginea unor fotografii care redau un dialog între două persoane. Iar dacă astfel de fotografii, atât de simple, pot fi analizate şi prezentate ca suport doveditor a unei asa-zise „poveşti” intre cei doi interlocutori, atunci avem o problemă. Eu ştiam ca rolul presei este să informeze. Nu sa speculeze în gol pe marginea unui dialog între doi oameni publici. E ruşinos ca s-a ajuns la asa ceva. Doar pentru ca probabil ar fi un subiect savuros. De la o simplă discuţie între douaă persoane publice, care s-au întâlnit intr-un loc public, s-a ajuns la interpretări incredibile. Nu am nimic cu omul asta, nici măcar nu l-am atins cu un deget. În locul lui, în imagini, putea fi oricine, pentru ca am stat de vorba cu mai multa lume in seara respectiva”, a explicat Denise Rifai.(Gabriel Niculescu)