Ce s-a întâmplat cu bărbatul care i-a vândut Furadan Mădălinei Manole! Nimeni nu ştia asta

De: Cancan
Publicat: 14/08/2016 | 10:55

 Dar în 2013, acesta a ajuns iar în atenţia autorităţilor pentru un caz de trafic de persoane. Mai exact, fostul taximetrist a fost prins de vameşii de la Turnu (jud. Arad), încercând să scoată doi irakieni din ţară. Urziceanu ar fi încasat câte 200 de euro pentru a tranzita România şi a intra în Ungaria.

Luna trecută, însă, Sorin Urziceanu a venit cu o cerere-surpriză pe masa judecătorilor. Acesta le-a cerut magistraţilor să-i permită să sesizeze Curtea constituţională a României cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei ordonante date în 1995 de guvernul Văcăroiu. Aceasta se referă chiar la „fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor din agricultură şi sivlicultură”.

Adică exact Furadan, o substanţă folosită ca insecticid şi pe care Mădălina Manole o solicitase sub pretextul că o va folosi în grădina! Timişoreanul a invocat neconstituţionalitatea acestei ordonante tocmai pentru a putea depune o contestaţie la executare. Mai precis: fără această ordonanţă, vânzarea Furadanului nu ar mai fi fost ilegală, iar prima lui condamnare nu ar mai fi avut nici un suport legal. Judecătorii i-au respins solicitarea, însă timişoreanul a făcut apel