Cel mai ciudat accident întâlnit vreodată! O femeie a ajuns la spital cu un rechin prins de braţ. „Niciodată nu am văzut aşa ceva“

De: Cancan
Publicat: 16/05/2016 | 15:26

Întreg episodul s-a produs într-o fracţiune de secundă, iar fără să îşi dea seama, tânăra de 23 de ani s-a trezit că de braţul său drept e „ataşat“ un rechin. Femeia din Boca Raton, Florida, a fost muşcată de către un rechin de mici dimensiuni, care după însă nu s-a mai desprins de braţul acesteia. Panicată, americanca a cerut ajutorul salvamarilor aflaţi pe plajă, care la rândul lor au chemat o echipă medicală.

Pentru că nu ar fi reuşit sub nicio formă să o stabilizeze pe femeie şi să îi salveze braţul, medicii au fost nevoiţi să eutanasieze rechinul, care avea dinţii încleştaţi în membrul femeii. Imediat ce au stabilizat-o pe tânăra de 23 de ani, ea a fost transportată de către echipa medicală la spital, unde s-a reuşit într-un final, după mari eforturi, desprinderea micului rechin de braţul acesteia.

Medicii au reuşit abia la spital să desprindă rechinul de braţul femeii de 23 de ani

„Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Nici nu ştiam că se poate întâmpla una ca asta“, a fost de părere unul dintre medicii din Florida. Chit că rechinul era unul de mici dimensiuni, aşa cum se poate observa şi în imagini, el poate creşte până peste patru metri lungime.