Copiii din „Grădiniţa Groazei” au început să meagă la psiholog

De: Cancan
Publicat: 01/04/2016 | 21:07

Specialiştii sunt de părere că acesta este ste un proces lung şi că abia peste două luni rezultatele lor vor ajunge pe masa poliţiştilor care anchetează cazul. Ba mai mult, părinţii celor mici au dezvăluit că Ioana Neagu, directoarea bătăuşă urma să deschidă în vară o nouă grădiniţă tot într-un cartier de lux al Capitalei.

Poliţiştii vor fi nevoiţi să aştepte aproximativ două luni raportul de evaluare psihologică a celor şase copii agresaţi de directoarea grădiniţei din cartierul Cotroceni. Psihologii au primit misiunea să desluşească prin ce au trecut copiii cu vârste între un an şi şase ani în timpul orelor de program la grădiniţă, dar şi care sunt urmările agresiunilor,  scrie Digi24.ro

„Neapărat este nevoie de intervenţie. A observat anumite lucruri, copilul are tendinţa să vorbească foarte tare chiar dacă noi în spunem să vorbească mai încet, fetiţa se supără destul de uşor, fetiţa nu se poate rupe de noi”, a declarat Arthur Aşa, tatăl unei fetiţe agresate de directoarea grădiniţei.

Părinţii au fost sfătuiţi de specialişti ca dincolo de expertiza cerută de poliţişti să meargă în continuare la psiholog, mai ales că faptele de agresiune pot avea efecte nedorite asupra copiilor în viitor.

„Este un copil cu dificultăţi de integrare şcolară, un copil cu o stimă de sine scăzută pentru că în toate aceste pedepse este vorba de umilirea copilului. Prin orice pedeapsă pe care o dai tu ca adult îl umileşti. Tu ca adult faci un abuz de autoritate, ai un ascendent prin poziţia de încredere şi de putere pentru că el nu poate să se protejeze împotriva unui adult”, a declarat psihologul Andreea Biji de la Asociaţia „Salvaţi Copiii”.