Coşmar pentru soţia afaceristului sfârtecat de tren. Văduva miliardarului, pusă să achite Bentley-ul în care i-a murit soţul!

De: Cancan
Publicat: 14/08/2016 | 00:00

Nae Nicolae, bun prieten cu Gigi Becali, şi-a găsit sfârşitul într-un tragic accident rutier, iar în urma lui au rămas trei copiii. Recent, văduva afaceristului şi copiii acestuia au fost daţi în judecată, în calitate de moştenitori, de firma de la care bărbatul achiziţionase maşina. Şi asta pentru că anumite sume de bani nu au fost achitate. Procesul a fost introdus la începutul acestui an, iar zilele trecute magistraţii au dat verdictul şi au respins cererea societăţii respective. Decizia poate fi atacată însă în termen de 15 zile.

Maşina a fost distrusă în proporţie de 90%
Maşina a fost distrusă în proporţie de 90%

În august  2013, Nae Nicolae a fost sfârtecat, la propriu, de un tren, după ce a trecut cu maşina pe lângă barieră care era lăsată la trecerea de nivel cu calea ferată. Medicii legişti s-au chinuit 24 de ore pentru a reconstrui trupul omului de afaceri, iar mai apoi, a fost condus pe ultimul drum de mii de persoane. Cu aproape 100 de milioane de lei vechi la el, prietenul lui Gigi Becali se grăbea să cumpere jucători pentru echipa de fotbal din Ştefăneşti, pe care o patrona. Milionarul circula  pe şoseaua Petricani, dinspre Pipera spre Bucureşti, iar la trecerea de cale ferată se formase o coloană de maşini. Martorii spun că şoferul nu a mai avut răbdare, a intrat în depăşirea coloanei şi a intrat printre bariere. Locomotiva, care venea cu o viteză de 110 kilometri la oră, l-a lovit în plin.Probabil că  nu a observat trenul. Nu a încercat nicio frânare, a continuat mersul, probabil că se grăbea. Nu a premediat deloc săracu, se grăbea probabil să treacă, nu să moară„, declara mecanicul la scurt timp după accident.