Crimă teribilă în Iaşi! O femeie şi-a înjunghiat soţul, după ce acesta i-a reproşat că e „proastă“

De: Cancan
Publicat: 10/01/2017 | 10:22

Bărbatul se numeşte Gabriel P. şi a fost înjunghiat în urma unei divergenţe avute cu soţia, după ce el a consumat mai multe pahare cu alcool. Potrivit poliţiştilor care anchetează crima, femeia şi-a înjunghiat soţul cu un cuţit în zona inimii. Crima a avut loc în timp ce într-o cameră alăturată se afla copilul familiei în vârstă de opt ani.

Fe­meia le-a declarat poliţiştilor că se certau adesea, dar niciodată violent, iar bărbatul obişnuia să îi reproşze că este proastă.

Imediat după ce şi-a înjunghiat soţul, femeia a sunat la 112, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj SMURD de terapie intensivă care a încercat să îl resusciteze pe bărbat, însă nu au avut succes şi au declarat decesul. Corpul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie, potrivit Ziarului de Iaşi.

„Poliţiştii au fost sesizaţi despre comiterea unei infracţiuni, iar la faţa locului au mers pentru cercetări cei de la Serviciul de Investigaţii Criminale. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de omor“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei.

Din pri­mele informaţii obţinute de către poliţişti, bărbatul nu avea un loc de muncă şi locuia cu chirie în casa în care a fost comisă crima.