DONALD TRUMP este noul preşedinte al Statelor Unite

De: Cancan
Publicat: 09/11/2016 | 09:47

Donald Trump a susţinut discursul de acceptare a funcţiei de preşedinte al Statelor Unite şi a anunţat că a fost sunat de către Hillary Clinton, care l-a felicitat pentru victorie.

„Vă mulţumesc foarte mult. Tocmai am primit un telefon de la doamna secretar Clinton. Ne-a felicitat pentru victorie, iar eu am felicitat-o pe ea şi pe familia ei, a luptat din greu. Hillary a muncit foarte mult şi îi datorăm foarte multă recunoştinţă pentru serviciile aduse ţării. Acum este vremea ca America să vindece rănile diviziunii. Pentru toţi republicanii şi democraţii, vă spun: este vremea să ne unim şi să devenim un popor unit.

Vă promit că voi fi preşedintele fiecăruia, asta e tot ce contează pentru mine. Pentru cei care nu m-au susţinut, vă mulţumesc şi vă cer sfaturi pentru a uni ţara noastră. 

Nu a fost o campanie, ci o mişcare extraordinară, grozavă a unor oameni care vor un viitor mai bun pentru ei şi pentru familiile lor. Vom servi aceşti oameni, vom servi poporul american. Vom munci împreună pentru a îndeplini o sarcină urgentă, să ne reconstruim naţiunea. Avem un potenţial extraordinar, va fi ceva frumos. Fiecare american va avea şansa să îşi atingă potenţialul. Cei uitaţi în această ţară nu vor mai fi uitaţi. Ne vom reconstrui autostrăzi, spitale, infrastructura din oraşe, sate, vom pune milioane de oameni să lucreze la această reconstrucţie şi vom avea, în sfârşit, grijă de bătrânii noştri.

Vom dubla creşterea economiei şi vom deveni cei mai puternici din lume.

Sper să am bune relaţii cu Hillary. Nimic din ce ne dorim în viitor nu este imposibil. Trebuie să fim îndrăzneţi, să visăm lucruri pentru ţara noastră.

Vreau să spun lumii că vom lucra cu toate celelalte ţări, vom căuta lucruri pe care le avem în comun. Nu vom căuta conflicte.

Vreau să le mulţumesc părinţilor mei, care m-au ajutat atât de mult, ei ne privesc din ceruri. Am învăţat atât de multe lucruri de la ei”, a susţinut Trump în discursul de acceptare a funcţiei de preşedinte al SUA.

Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump pentru câştigarea alegerilor

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria obţinută în campania electorală din Statele Unite, a comunicat serviciul de presă de la Kremlin.

Putin şi-a exprimat dorinţa „de a coopera pentru a dirija relaţiile ruso-americane din starea critică, de asemenea, de a aborda problemele cruciale de pe agenda internaţională şi a identifica răspunsuri eficiente la provocările la adresa securităţii globale”.

Preşedintele Rusiei i-a urat succes lui Donald Trump în noua sa funcţie de preşedinte şi s-a arătat încrezător că Rusia şi SUA vor avea un „dialog constructiv, bazat pe principiul egalităţii, respectului mutual şi atitudinii realiste faţă de poziţiile fiecărui stat vizavi de interesele populaţiilor celor două ţări şi a întregii comunităţi din lume”.