Fost primar PSD, ucis în propria maşină! A fost găsit cu gâtul tăiat

De: Cancan
Publicat: 27/11/2016 | 12:40

Ioan Rusu, fostul primar al localităţii Lunca Mureşului, din judeţul Alba, a fost găsit cu gâtul tăiat în autoturismul pe care-l deţinea. Se pare că fostul politician plecase de acasă să se vadă cu o cunoştinţă pentru a-i da o sumă de bani.
Soţia fostului primar s-a alarmat când a văzut că acesta nu mai ajunge acasă şi a alertat poliţia. Oamenii legii l-au găsit pe bărbat cu gâtul tăiat, lângă maşina proprie.
Autorităţile au deschis un dosar penal pentru crimă.  La această oră, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, un echipaj de la Criminalistică, Poliţia şi un medic legist fac cercetări la faţa locului.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit în jurul orei 5.00 dimineaţa, pe o stradă aflată la marginea localităţii, în apropierea dispensarului. Oamenii spun că acesta era un om liniştit, nu era recalcitrant şi nu ştiu să fi avut conflicte cu cineva, conform ziarulunirea.ro.