Gigi Becali aşteaptă 1 milion de euro! Află peste cinci zile dacă va intra în posesia banilor

De: Cancan
Publicat: 11/09/2016 | 12:43

Terenul în legătură cu care Becali a dat în judecată municipalitatea avea 1.773 de metri pătraţi şi era amplasat pe Şoseaua Pipera. Finanţatorul Stelei a fost expropriat în 2010, iar Primăria Capitalei a stabilit să îl despăgubească pe acesta cu 68.000 de euro, adică aproximativ 38,35 de euro pentru un metru pătrat, însă Becali a atacat în instanţă hotărârea municipalităţii. Tribunalul Bucureşti, prima instanţa care a judecat dosarul deschis după ce Becali a contestat cuantumul despăgubirilor, a hotărât ca omul de afaceri să primească suma de 590 de euro pentru fiecare metru pătrat de teren, respectiv 1,04 milioane de euro în total.Decizia tribunalului a fost atacată de municipalitate la Curtea de Apel Bucureşti, care a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 773.000 de euro, ceea ce înseamnă aproape 436 de euro pe metru pătrat.Într-un final instanţa supremă a decis că dosarul trebuie rejudecat de Curtea de Apel, hotărârea acestei instanţe urmând să fie dată peste cinci zile.