GIGI BECALI rupe tăcerea în privinţa milionarului DAN ADAMESCU! „E bolnav, pe moarte…”

De: Cancan
Publicat: 16/12/2016 | 12:03

Milionarul se află în aceste momente internat într-un spital privat, acuzând grave probleme de sănătate, cauzate de regimul impropriu de încarcerare. Dan Adamescu se simte tot mai rău, nemaifiind nici măcar capabil să se deplaseze fără ajutor. În urmă cu câteva zile, acesta a rămas singur în celulă, s-a forţat să meargă şi a căzut, lovindu-se dur la cap. A stat apoi ore întregi strigând după ajutor, până a intervenit totuşi cineva şi l-a salvat. Acesta cere acum dreptul la a avea un telefon mobil şi de a primi vizite în penitenciar, mai ales că starea precară de sănătate l-a pus la pământ psihic şi fizic. Gigi Becali a făcut în direct o serie de declaraţii privind situaţia în care se află acum Dan Adamescu.

Milionarul acuză condiţiile inumane din penitenciar.
Milionarul acuză condiţiile inumane din penitenciar.

„Prima dată când am auzit de situaţia lui, i-am dat dreptate, dar acum nu. El este în regim semideschis, nu regim deschis, iar în regimul lui legea spune că nu ai dreptul la telefon mobil şi vizite aşa, când vrei tu. Să se ducă unde vrea el să se trateze, dar la spital e obligat să stea cu pază. Eu ştiu că el e bolnav, e pe moarte, e vai de capul lui, iar la puşcărie e greu. Eu ştiu cum e, că m-am îmbolnăvit atunci de mă doare şi acum, nu mi-a trecut de tot. El ar vrea să fie ca în Turcia, acolo unde, deşi nu este ţară creştină, pedepsele sunt mai bine gândite. Ai greşit, iei zece ani la domiciliu dacă eşti bătrân şi bolnav. Dar la noi… sistemul penitenciarelor este unul criminal!”, a declarat Gigi Becali.

(Georgiana Laciu)