Incendiu puternic la o rampă temporară de deşeuri din Cluj-Napoca

De: Cancan
Publicat: 29/08/2016 | 08:03

 Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat că nu se cunosc cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

”Patru autospeciale ale pompierilor intervin la un incendiu izbucnit pe o rampă temporară de deşeuri din zona Pata Rât, din Cluj-Napoca, nefiind înregistrate victime. Din primele informaţii, nu este pericol de extindere a flăcărilor. Nu se cunosc cauzele care au dus la izbucnirea incendiului, se vor face cercetări în acest sens”, a declarat Biriş.

Potrivit acestuia, iniţial, la locul incendiului a fost trimisă o singură maşină de intervenţie, ”dar pompierii au suplimentat numărul după ce au văzut că acesta a luat amploare”.