Informatii bombă din dosarul viceguvernatorului BNR

De: Cancan
Publicat: 03/08/2016 | 11:06

Potrivit instanţei, plasarea lui Olteanu în arest la domiciliu este o măsură necesară şi, totodată, suficientă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, proporţională cu acuzaţiile aduse, asigurând un just echilibru între restrângerea drepturilor inculpatului şi interesul statului în prezervarea siguranţei publice şi realizării instrucţiei penale.
Judecătorul a analizat probele administrate în cauză şi a ajuns la concluza că există motive verosimile care fundamentează bănuiala întemeiată că Olteanu a săvârşit fapta de trafic de influenţă, constând în aceea că, în perioada iulie – noiembrie 2008, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea lui Liviu Mihaiu pe postul de guvernator al Deltei Dunării. S-au considerat relevante declaraţiile martorilor. Potrivit stiripesurse.ro, transferul s-a realizat în două tranşe –  o plată de 1 milion euro în contul unei societăţi,  iar o plată de 1 milion de euro în contul personal al martorului. La cererea lui Vîntu, Ionuţ Eftime a retras un milion de euro, iar banii în numerar i-a predat lui Olteanu  la sediul central al Partidului Naţional Liberal. Martorul Ionuţ Eftime a fost supus testului cu detectorul de minciuni. Declaraţia cuprinde numeroase detalii cu privire la împrejurările remiterii banilor, care se coroborează cu celelalte probe administrate şi confirmă concluzia raportului de constatare. Declaraţiie de martori  se coroborează între ele şi cu cele date de Vîntu.

Procurorii mai arată că, iniţial, Mihaiu nu a fost mulţumit de acest aranjament din punct de vedere financiar, respectiv de pierderea funcţiilor pe care le avea el atunci, cea mai importantă fiind cea de director editorial la un post de radio, care presupunea un salariu mai mare decât cel de guvernator al Deltei Dunării. Ulterior discuţiilor pe care le-a avut cu SOV Mihaiu  a acceptat, iar la solicitarea lui Vîntu, ieşirea din acţionariat s-a realizat într-un termen foarte scurt. Unul dintre martori a mai precizat că după destituirea lui Liviu Mihaiu din funcţia de guvernator al Deltei Dunării, Vîntu a fost extrem de supărat, context în care ar fi spus că a pierdut 1 milion de euro. Liviu Mihaiu a arătat că a fost întrebat de SOV dacă vrea să ocupe postul de guvernator al Deltei Dunării. Întrucât Mihaiu a fost de acord, Vîntu i-a spus că va aranja acest lucru. Ulterior, Mihaiu a fost chemat la Guvern, unde premierul Tăriceanu i-a spus că va fi numit guvernator. Mihaiu le-a spus procurorilor că „Vîntu discutase cu factorul politic numirea mea, dar atunci nu mi-am dat seama ce implică acest lucru. Ulterior, Mihaiu Liviu a aflat că Vântu a dat bani pentru această numire”.