Lovitură de stat din Turcia a eşuat. Au murit cel putin 194 de persoane

De: Cancan
Publicat: 15/07/2016 | 23:20

UPDATE 9.00

Trei curse care urmau să decoleze în cursul zilei de sâmbătăde la Bucureşti, două aparţinând companiei Turkish Airlines, iar una operatorului aerian român TAROM, au fost anulate. Aeronavele urmau să decoleze la orele 5:55 şi 10:00 (Turkish Airlines) şi la 8:35 (TAROM). Şi la Sosiri figurează trei curse anulate, care ar fi trebuit operate de aceleaşi companii aeriene. Este vorba despre zborul TK 1041 (Turkish Airlines), cu sosire pe Aeroportul Henri Coandă la ora 01:25, zborul TK 1043 (Turkish Airlines), sosire 5:55, şi zborul RO 262 (TAROM), sosire la 11:55, arată Agerpres.

Cu toate acestea, o cursă spre Antalya a decolat în această dimineaţă de la Bucureşti. Doar trei turişi au renunţat la bilet.

 

Cursele aeriene internaţionale de pe aeroportul Ataturk din Istanbul ar putea fi reluate curând, a anunţat sâmbătă dimineaţa organizaţia europeană pentru securitatea navigaţiei aeriene (Eurocontrol), transmite agenţia Reuters.

UPDATE 8.30 

O tentativă de lovitură militară de stat în Turcia ar fi eşuat, sâmbătă dimineaţa, după ce populaţia a răspuns chemării preşedintelui Tayyip Erdogan de a ieşi în stradă pentru a-l sprijini. Erdogan, care era în vacanţă pe litoralul turcesc, a zburat la Istanbul, în cursul nopţii, şi a apărut la televiziune printre mulţimea de susţinători care îl aştepta la aeroport. Revolta unora dintre militari a fost un act de trădare, iar cei responsabili vor plăti un preţ greu, a spus preşedintele. Arestarea ofiţerilor care se fac vinovaţi este în curs şi se va merge până la rangurile superioare, până ce se va face curăţenie în armată, a promis preşedintele. Avioane militare şi elicoptere survolau, vineri seara, capitala Turciei, Ankara, acolo unde s-au auzit şi focuri de armă, în timp ce în Istanbul, cel mai mare oraş al ţării, ambele poduri peste Bosfor s-au închis. Premierul a anunţat că o facţiune din cadrul armatei încearcă să dea o lovitură de stat. Criza a durat ore bune, timp în care confuzia a fost întreţinută de informaţii contradictorii. Punctul-cheie în desfăşurarea evenimentelor a fost momentul în care Statele Unite şi-au anunţat sprijinul pentru guvernul democratic ales de la Ankara.

Un alt oficial a declarat că 29 de colonei şi cinci generali au fost demişi din funcţii, în urma tentativei de lovitură de stat.

Autorităţile din Turcia au reţinut 754 de membri ai forţelor armate în urma tentativei de lovitură de stat care s-a desfăşurat în cursul nopţii şi în care a fost implicat un grup disident de militari. Puciştii au folosit tancuri şi atacuri cu elicoptere în încercarea de a răsturna guvernul, a anunţat un oficial turc cu rang înalt, citat de Reuters. Puciştii anunţă că nu au renunţat la luptă. Într-un e-mail trimis de la biroul de presă al Statului Major al armatei, susţinătorii loviturii de stat spun că sunt în continuare hotărâţi să lupte. Facţiunea, care îşi spune Mişcarea pentru Pace Acasă, le cere oamenilor să stea în case pentru propria lor siguranţă. Cel puţin 194 de persoane au fost ucise în cursul nopţii în timpul tentativei de lovitură de stat,iar alte 1.000 de persoane sunt rănite. Peste 1500 de persoane au fost arestate. 

Dacă iniţial au fost zvonuri despre o tentativă de lovitură de stat, acestea au fost confirmate chiar de prim-ministrul de la Ankara, vineri noaptea. Premierul turc a anunţat că forţele de securitate fac tot posibilul pentru a remedia situaţia, spunând că forţele de ordine vor răspunde cu forţă la forţă, arată DIGI 24. Reuters relatează că şi în Istanbul ar survola elicoptere. Deocamdată nu e clar dacă cele două evenimente au legătură. În orice caz, toţi poliţiştii au fost chemaţi la serviciu, potrivit agenţiei Dogan.

Alerta de securitate intervine după ce în urmă cu două săptămâni aeroportul Ataturk din Istanbul a fost vizat de un atac terorist soldat cu 44 de morţi. (Gabriel Niculescu)