NISSA a a lansat colecţia de primăvară-vară 2016, ediţie limitată! Uite ce trebuie să porţi ca să fii în pas cu moda

De: Cancan
Publicat: 12/04/2016 | 12:37

Printre culorile colecţiei remarcăm roşul aprins, albastru, dar şi negrul, care dă o notă de eleganţă în plus. La evenimentul de lansare din Bucureşti,  vedetele , printre care Alina Puşcaş, Simona Pătruleasa  sau Diana Dumitrescu, au admirat minute în şir hainele din noua colecţie ediţie limitată ‘’NISSA BY FABULOUS MUSESS’’.

O nouă linie vestimentară Nissa ‘’Fresh and Cool’’ a fost lansată luni seara într-un club exclusivist din Bucureşti.

Aşa cum ne-a obişnuit , Nissa mixează pe croieli lejere, volane şi texturi din ţesături natural. Cromatica bazată pe nuanţe de alb-negru cu accente de roşu, bleu sau albastru regal conferă o eleganţă aparte, stil specific Nissa.

În cadrul evenimentului de lansare au fost prezentate cele 25 de piese unicat ale colecţiei, iar invitaţii de la eveniment au putut lansa precomenzi evitând astfel aglomeraţia din magazine. Seara s-a încheiat cu muzică, iar la final invitaţii au primit câte un cadou din partea echipei Nissa.

Cele două bloggeriţe Alina Tanasă şi Diana Enciu, ”fabuloasele”, aşa cum se intitulează, sunt imaginea colecţiei ”NISSA BY FABULOUS MUSESS’’.

Cum s-a înfiinţat Nissa

Împreună cu Oana Mihaela Niţă şi Maria Niţă, Denisa Radian a înfiinţat în 2001 un atelier cu 10 angajaţi cu care a început să producă sub brand propriu pentru magazinele multibrand din ţară şi străinătate. „Am ajuns la o colaborare la nivel naţional cu circa 200 de clienţi distribuitori, dar pe măsură ce am vrut să îmbunătăţim produsul, să ţintim un alt tip de consumator, mulţi dintre ei nu au mai putut cumpăra pentru că nu au reuşit să investească în imaginea magazinelor, astfel încât brandul să fie promovat corespunzător. În momentul acela am decis să deschidem propriile magazine„, spunea Radian.

La început produsele Nissa aveau preţuri mici şi medii, dar pe parcurs au început să se adreseze femeilor cu venituri medii şi peste medie, în încercarea proprietarilor de a elimina concurenţa retailerilor care „vând în primul rând preţ”. „Este foarte greu să concurezi pe segmentul de jos mai ales că noi nu producem în China. Sunt foarte multe branduri care se adresează adolescenţilor, de exemplu, ale căror produse nu au o manoperă complicată şi vin deci cu preţuri foarte bune. Am hotărât astfel să concurăm cu cei care vând produs”, a mai spus Denisa Radian.