Primarul din Prăjeni a deschis anchetă în sat. I-am aflat povestea lui ”Bruce Lee de la birt”!

De: Cancan
Publicat: 01/06/2016 | 22:00

Reţeaua de socializare a explodat luni seară o dată cu un video devenit imediat viral. Un batrân aflat în stare de ebrietate, încasează serii de palme de la un individ, după accent din Moldova, care se consideră jignit de ceva ce ar fi spus sau ar fi făcut bătrânul. Timp de câteva minute, omul incasează palme puternice peste faţă, când din stânga, când din dreapta fără să se poată apăra sau ridica de pe scaun. Imaginile au scandalizat utilizatorii, care l-au înjurat ori i-au jurat răzbunare bătăuşului, ameninţând că vor veni după el să-i dea o lecţie. Cel care a postat imaginile este un anume Dinu Şovea (Vea) potrivit identităţii pe care şi-a atribuit-o pe Facebook. Dacă iniţial, datorită modului de prezentare a imaginilor, toată lumea a crezut că este făptaşul, Dinu a revenit, explicând că a vrut doar să atragă atenţia asupra faptei care l-a indignat, la fel ca şi pe ceilalţi internauţi, şi a ales să prezinte faptele în stilul său propriu. Postarea sa a avut succes, iar Dinu a aflat identitatea bătăuşului: acesta este Mihai Puruşniuc, din comuna Prăjeni, judeţul Boşani. În barul din comună a avut loc, de altfel, şi fapta care a indignat întreaga Românie.

CANCAN.ro a mers pe firul evenimentelor şi a aflat povestea lui ”Bruce Lee de pe Facebook”, de loc din comuna Prăjeni. Faptele sale de vitejie sunt acum cunoscute, nu numai în toată comuna, ci în toată ţara, iar autorităţile locale au convocat deja o şedinţă pentru gestionarea situaţiei. ”Am auzit şi eu despre filmuleţ, dar nu l-am văzut. Am înţeles că s-a interesat şi Poliţia prin comună, dar eu personal nu ştiu ce s-a întâmplat exact. Presupusele fapte nu s-au petrecut recent, nu cred că în mandatul meu. E păcat însă de faptul că acum, în prag de alegeri, comuna noastră este cunoscută în acest mod. Publicitatea negativă ne afectează” a declarat pentru CANCAN.ro, edilul localităţii, Alexandru Răileanu. Primarul din Prăjeni candidează pentru un nou mandat, şi s-a interesat de faptele petrecute, marţi la prima oră, după ce ştirea explodase în media.

Primarul din Prăjeni, Alexandru Răileanu, a analizat situaţia neplăcută din localitatea pe care o conduce

”Din ce am aflat, presupusul agresor ar fi într-adevar Mihai Puruşniuc, din Prăjeni, dar pot fi sigur sută la sută, pentru că repet, nu am luat la cunoştinţă personal de aceste fapte. Acea bătaie în bar s-a petrecut acum ceva timp. Mă miră totuşi ce s-a întâmplat, pentru că presupusul agresor, Mihai, nu e cunoscut în sat cu un comportament violent. Mai consumă alcool, e e adevărat, dar s-a mai potolit. Are în jur de 30 de ani, tatăl său a decedat, şi pe vremuri a mai făcut ceva probleme prin sat, dar nu recent” a precizat edilul Alexandru Răileanu.

Aici au avut loc violenţele care au scandalizat o ţară întreagă (capturi Google Maps)

”Nu l-am mai văzut , dar am inţeles că se afla în localitate, ziua e la câmp, pe la prăşit” a mai explicat primarul din Prăjeni. Bătrânul pălmuit, spune primarul, nu este chiar atât de bătrân. ”Este Gheorghe Prăjanu, şi are în jur de 60 de ani. Şi el obişnuieşte să consume alcool. Nu  ştiu să fi depus însă nici o plângere la Poliţie faţă de ce s-a întâmplat” a mai arătat primarul.

De cealaltă parte, Mihai Puruşniuc susţine că îşi regretă fapta, acum când imaginile au devenit publice. ”S-a întâmplat acum vreo 4-5 ani, eram la o masă alăturată şi a început să-şi baga şi să-şi scoată (nr. victima) şi m-am infuriat. Aveam 26 de ani atunci, mi-am luat amendă. Nu le este frică oamenilor de mine, eu n-am nimica cu nimeni. Atunci mi-am regretat greşeala. Am fost la el atunci şi mi-am cerut iertare. Nu mai beau, m-am lăsat” a declarat ”Bruce Lee de la birt” într-o emisiune TV.

(Gabriel Niculescu)