Reactie halucinantă a companiei Hexi Pharma

De: Cancan
Publicat: 11/05/2016 | 22:01
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, şi-a cerut scuze pentru produsele livrate spitalelor

Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri că rezultatele de laborator asupra produselor Hexi au scos la iveală concentraţii de 10 ori mai scăzute decât eticheta, iar oficialii au dat termen de zece zile pentru retragerea acestora din spitale. De cealaltă parte, Hexi Pharma a arătat că închide fabrica şi retrage produsele din spitale, completând că îşi „cere scuze tuturor persoanelor care au fost sau ar fi putut fi afectate” de calitatea slabă a dezinfectanţilor. „În urma rezultatelor anunţate astăzi, Hexi Pharma îşi cere scuze, public, atât medicilor şi personalului medical, cât şi tuturor persoanelor care au fost sau ar fi putut fi afectate de aceste neconformităţi. În numele tuturor angajaţilor Hexi Pharma, ne dorim ca vinovaţii să fie găsiţi cat mai repede. Toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp, fabrica şi firma şi-au încetat deja activitatea şi au demarat de ieri procedurile legale pentru închidere. De asemenea, ne cerem scuze către mass-media, dar, ca urmare, a începerii procedurilor de urmărire penală, începând de ieri ni s-a interzis să mai dăm declaraţii în presă”, precizează documentul. Analizele făcute de ICECHIM asupra unor produse biocide de la Hexi Pharma arată diferenţe mari de concentraţii între valoarea declarată şi cea constatată în laborator. Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Victor Dan Eugen Strâmbu a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, că toate produsele verificate la noile teste făcute asupra dezinfectanţilor utilizaţi în spitale au fost neconforme, toate cele 16 rapoarte de analiză primite arătând diluţii mari la substanţele active din biocidele Hexi Pharma.(Gabriel Niculescu)