Ştim pe ce au cheltuit o parte din daunele de 2,4 milioane E. Părinţii copilului mâncat de maidanezi şi-au cumpărat o casă şi…

De: Cancan
Publicat: 22/08/2016 | 00:00

Luna septembrie a anului 2013 avea să schimbe definitiv viaţa unei familii modeste din Bucureşti. Cei doi copii ai soţilor Anghel se aflau în parc alături de bunica lor în clipa în care Ionuţ şi Andrei au ajuns pe un teren privat. În numai câteva clipe, mezinul familiei a fost sfâşiat de patru maidanezi, în timp ce fratele lui mai mare a reuşit să fugă ca printr-o minune. Poliţia şi Ambulanţa a ajuns imediat la faţa locului, însă nu au mai avut altceva de făcut decât să constate decesul lui Ionuţ. Raportul INML a arătat că băieţelul a avut sute de muşcături pe tot corpul şi că singura parte a corpului în care maidanezii violenţi nu şi-au înfipt colţii au fost picioarele acestuia.

Patru caini au mancat bucati dintr-un baietel de patru ani

Au scris o carte în memoria lui Ionuţ!

Au trecut trei ani de atunci, timp în care familia Anghel şi-a căutat disperată dreptatea. După o mulţime de întâlniri în sala de judecată, judecătorii au decis anul trecut ca proprietarul terenului să fie condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar familia să primească despăgubiri de 2,4 milioane de euro.

Parintii lui Ionut nu isi mai gasesc linistea de 4 ani

CANCAN.ro a aflat ce au făcut Andreea şi Valentin cu banii: ”O jumătate din sumă a fost pusă într-un cont pe numele băiatului cel mare. Acesta va putea dispune de aceşti bani numai după ce va împlini 18 ani. Din cealaltă parte de bani, soţii Anghel au cumpărat o casă modestă, şi au scos a doua carte. Au mai scris una, dar nu au publicat-o. Acum vor să le publice pe amandouă în memoria lui Ionuţ. Fiul cel mare e bine atât cât e între copii. Când ajunge acasă este trist. De aceea, părinţii lui fac tot posibilul ca Andrei să aibă un program încărcat”, a declarat un apropiat al familiei Anghel, pentru CANCAN.ro.

Andreea Negoiţă