Un tânăr din Capitală şi-a pus pe jar prietenii de pe Facebook după ce a dispărut în Marea Britanie. „Nu ne speria, frate!“

De: Cancan
Publicat: 22/03/2016 | 00:00

Prietenii lui Coco, cum este cunoscut Constantin Macsim, un tânăr de 25 de ani, încearcă să îi dea acestuia de urmă prin intermediul postărilor pe Facebook.

Coco ar fi plecat în urmă cu câteva luni la muncă în Marea Britanie, iar toată lumea îl ştia în orăşelul Tamworth, însă de pe 8 martie nu le-a mai dat cunoscuţilor niciun semn de viaţă. Cum zilele au trecut, Constantin a început să îşi îngrijoreze atât membrii familiei, cât şi prietenii, care spun că băiatul nu i-a mai sunat înainte de ziua de 8 martie.

Prietenii încearcă să dea de Coco de câteva săptămâni

Mai exact, cunoscuţii din Tamworth spun că nu l-au mai văzut pe Constantin Macsim din acea seară şi sunt îngrijoraţi că tânărul ar fi putut suferi un accident şi nici nu vor să se gândească la ce e mai rău. Alţi prieteni de-ai lui Coco se întreabă totuşi dacă tânărul nu ar fi avut probleme cu vreo grupare care să îi fi făcut acestuia rău. De asemenea, nu se poate şti dacă poliţiştii au început deja o anchetă sau urmează să ia măsuri în găsirea băiatului originar din Botoşani.

Pagina personală de Facebook a lui Constantin Macsim s-a împânzit de mesaje din partea zecilor de persoane care îl cunosc, îl iubesc şi aşteaptă măcar o veste despre băiat. Acesta a terminat Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, după care s-ar fi mutat în Bucureşti.

„Coco nu ne speria, frate! Am 3 săptămâni de când nu am vorbit cu tine! Brigada e panicată“ sau „E pe bune sau vreo gluma proastă?“ sunt doar câteva dintre mesajele pe care Coco le-a primit pe Facebook. Mulţi dintre cei care i-au scris, însă, se întreabă dacă mai are cine să le răspundă.