METEO 15 MAI. Ploile nu se opresc încă. Unde vor cădea cele mai multe precipitaţii

De: Cancan
Publicat: 15/05/2016 | 09:55

Punctiform, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi se menţin condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul şi estul ţării, în prima parte a intervalului, dar de scurtă durată, în timpul ploilor şi în celelalte zone. Temperaturile maxime, în uşoară scădere în sud şi în sud-est, se vor încadra între 15 şi 25 de grade, iar cele minime între 6 şi 15 grade, scrie MEDIAFAX.