Ministrul Justitiei a discutat cu detinutii-protestatari

De: Cancan
Publicat: 13/07/2016 | 17:37
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a afirmat într-o conferinţă de presă că a fost deja conceput un plan de măsuri, aflat acum în dezbatere publică şi care se va afla pe masa Parlamentului la sesiunea din toamnă. Acesta vizează îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare, Raluca Prună spunând că a identificat lipsuri ale sistemului, cu privire la hrana deţinuţilor, dreptul lor la muncă, la asistenţă medicală, dar mai ales cu privire la reintegrarea socială a acestora, acesta fiind de altfel şi scopul pedepselor, a explicat ministrul justiţiei. Raluca Prună s-a întâlnit miercuri cu mai mulţi deţinuţi.
 
”Le-am promis că mă voi apleca asupra restanţelor pe care le-am găsit” a spus minsitrul, referindu-se în special la necesitatea aplicării regulamentelor din legea executării pedepselor. ”Am discutat cu conducerea ANP un plan de măsuri concret, pe care trebuie să le dezbatem pentru găsirea unor soluţii” a mai arătat Raluca Prună.
”Nu serveşte nimănui, nici deţinuţilor, nici societăţii, escaladarea acestor tensiuni, asigur persoanele aflate în detenţie că lucrăm pentru găsirea unor soluţii. Vă asigur că nu voi adopta nici o măsură sub presiune, am aşteptat 20 de ani, mai putem aştepta 2 luni pentru consultarea publică” a încheiat Ministrul Justiţiei. (Gabriel Niculescu)