Patru tineri din Iaşi au golit un magazin de electronice peste noapte şi aproape au dat lovitura vieţii lor!

De: Cancan
Publicat: 20/04/2016 | 14:52

Patru tineri au dat lovitura într-o noapte, după ce au tăiat acoperişul de la un magazin de electronice şi au furat telefoane şi laptopuri în valoare de peste 600.000 de lei. Hoţii au fost identificaţi după obiectele folosite în timpul jafului şi au fost trimişi în judecată, scrie ziarul Adevărul.

Un jaf ca-n filme a fost desluşit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, care au trimis în judecată patru tineri, originari din diferite oraşe ale ţării.

Puşi sub acuzare pentru furt calificat Dan Trăistuiţă (30 de ani), Florin Daniel Stăiculescu (32 de ani), Marius Cristian Măcăşoi (31 de ani) şi Valentin Ştefan Panait (31 de ani) au creat o pagubă de peste 600.000 de lei unui magazin de Iaşi, după ce l-au golit de telefoane de ultimă generaţie şi laptopuri, în doar câteva ore.

Cristian Măcăşoi e unul dintre tinerii care au participat la jaful din Iaşi

Hoţii au pus la punct în detaliu jaful, fiind daţi de gol de obiectele folosite în timpul furtului, lăsate la faţa locului, după ce anchetatorii au reuşit să afle de unde fuseseră cumpărate. În rechizitoriu trimis în instanţă de procurorii ieşeni se menţionează că cei patru tineri au o relaţie de prietenie de aproximativ doi ani, fiecare dintre ei având la activ multiple infracţiuni de furt, comise fie în ţară, fie în străinătate.

Aşa s-a pus la cale „marele jaf“

Cei patru s-au întâlnit iniţial în luna noiembrie 2015, în oraşul Câmpulung din judeţul Argeş, unde au decis să dea o spargere la un magazin de electronice din judeţul Iaşi sau din judeţul Bacau. În aceeaşi lună, Măcăşoi, Panait şi Stăiculescu au venit în localitatea ieşeană Leţcani, pentru a participa la botezul fiicei prietenului lor Dan Trăistiuţă. La acea petrecere, notează anchetatorii, cei patru ar fi pus la punct detaliile jafului pe care aveau să îl comită la magazinul Altex.

Hoţii au ales să dea spargerea la magazinul situat în complexul comercial Era, situat în afara Iaşiului. Mai întâi, hoţii au mers în timpul programului în magazin pentru a vedea cum sunt dispuse camerele de supraveghere şi cum să intre fără a declanşa sistemul de alarmă. Ulteror, înainte de a da lovitura, Dan Trăistiuţă a mers la Dedeman de unde a achiziţionat cele necesare furtului: o scară metalică, o funie, un levier ş.a.

În noaptea de 4 spre 5 decembrie, cei patru au plecat cu două maşini spre complexul Era, oprind la aproximativ 500 de metri de magazin şi deplasându-se pe jos până la clădire. Ulterior, s-au urcat pe acoperişul magazinului şi au tăiat cu un foarfece o bucată din acoperişul metalic, după care Stăiculescu, având faţa acoperită cu o mască, a coborât pe o funie în magazin şi a sustras laptopurile şi telefoanele. Bunurile au fost puse în genţi şi scoase din magazin cu funia de către cei care rămăseseră în afara magazinului.