Primarului din Buşteni i-a „alunecat“ mâna pe posteriorul principesei Maria. Incidentul petrecut de Ziua Naţională a isterizat tot internetul

De: Cancan
Publicat: 02/12/2016 | 10:24

Obişnuit mai mult cu lumea neprotocolară a sportivilor şi prea puţin familiarizat cu sobrietatea de la Casa Regală, primarul localităţii Buşteni, Emanoil Savin, s-a apropiat nepermis de mult de Principesa Maria, sora Principesei moştenitoare Margareta, ambele prezente, joi, 1 decembrie, în Trenul Regal care a făcut o călătorie simbolică de la Sinaia la Sibiu.

În momentul în care atât principesa Margareta cât şi sora ei, Maria, au coborât din tren în gara din Buşteni, primarul, vizibil emoţionat, le-a întâmpinat cu gesturi stângace. Atunci când principesa Margareta a primit un buchet de flori din partea unei fetiţe îmbrăcată în costum popular, Emanoil Savin a găsit de cuviinţă să scoată limba, cel mai probabil într-un gest inconştient, potrivit Adevărul.

Într-o ipostază asemănătoare, a fost surprins primarul din Buşteni şi atunci când a condus-o pe Principesa Maria pe covorul roşu spre căldirea gării din localitate, unde membrii familiei regale au zăbovit pentru câteva minute. Mâna primarului s-a apropiat nepermis de mult de zona dorsală a principesei.

Aflat la al patrulea mandat, Emanoil Savin este unul dintre cei mai cunoscuţi primari din România, devenit celebru în special pentru excentricităţile sale, nu neapărat prin felul în care administrează localitatea unde a fost ales primar în ultimii 12 ani. De asemenea, imaginea a ajuns să devină virală, în doar câteva ore, pe reţelele sociale, acolo unde a fost distribuită de mii de ori, spre amuzamentul internauţilor care nu şi-au putut explica gestul.