Scandalurile se ţin scai de Casa Regală. Ex-Principele Nicolae e acuzat că şi-a abandonat fetiţa: „Îmi cresc bebeluşa ca mamă singură!“

De: Cancan
Publicat: 14/12/2016 | 00:07

Chiar tânăra din Braşov cu care Principele Nicolae a avut o relaţie, care între timp s-a destrămat, a fost cea care a spus adevărul despre toate acestea. Mămica micuţei prin venele căreia curge „sânge albastru“ a fost cea care a povestit tuturor că fostul urmaş la tron şi-a fi abandonat bebeluşul. Norocul a făcut ca totuşi cele două să primească un real sprijin din partea prietenilor, dar şi a familiei, iar apropiaţii au mare grijă de ele.

CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a aflat că Nicoleta Cîrjan şi-a făcut recent debutul în politică, în cadrul USR (Uniunea Salvaţi România). În cadrul unei postări pe-o temă politică, ea nu s-a ferit însă să arunce diverse acuzaţii la adresa fostului moştenitor, dând astfel cărţile pe faţă. Mai mult, câtă vreme a fost implicată în diverse activităţi specifice din campania electorală, micuţa Iris Anna a însoţit-o peste tot.

„Sfârşit de campanie electorală. Cea mai curajoasă acţiune din viaţa mea, implicarea în politică, se apropie de încheierea primului capitol. A fost o nebunie să mă înham la aşa ceva, crescând o bebeluşă ca mamă singură. Am sacrificat viaţă personală şi orice altă muncă aveam în ultimele trei luni (…) Şi lui Iris fiindcă a asistat la şedinţe, la împărţit flyere, la convorbiri telefonice şi la muuult timp petrecut de mama ei cu telefonul în mână. Dacă în aceste trei luni de zile v-am convins de competenţa, integritatea noastră şi modul transparent de a face politică, atunci vă rog să le spuneţi şi celor din jur“, a fost mărturisirea Nicoletei, pe reţeaua socială.

În plus, nu ar fi exclus ca rândurile scrise de mămica singură să genereze vreun nou soi de controversă sau alt scandal, mai ales că paternitatea micuţei Iris nu a fost oficial negată de către Casa Regală.

Ex-Principele ar trăi o idilă cu fosta „noră“ a lui Blaga

Pe de altă parte, chit că de ceva vreme s-a dat la o parte din „lumina reflectoarelor“, ex-Principele Nicholas Medforth-Mills nu s-a făcut total dispărut. Asta deoarece el ar trăi o poveste de dragoste chiar cu fosta „noră“ a lui Vasile Blaga, nimeni alta decât Alina Binder. Bruneta a fost împreună cu fiul lui Blaga, Sebastian, o perioadă destul de îndelungată de timp, iar despre relaţia lor toată lumea ar fi putut paria că urmează să se îndrepte spre altar, dar nu a fost să fie.