SFÂŞIETOR! Ce a apărut pe pagina de Facebook a mamei lui Alexis Matache, chelneriţa moartă în incendiul din Colectiv

De: Cancan
Publicat: 01/11/2016 | 14:38

Cristina Matache, mama chelneriţei care a murit în incendiul din Colectiv, a postat pe o reţea de socializare un mesaj sfâşietor adresat fiicei ei. Femeia este profund îndurerată şi mărturiseşte că nu va putea niciodată să accepte faptul că fata ei a murit şi a mărturisit că toată familia este afectată: soţul, bunicul fetei, dar şi mulţi alţi oameni care o iubeau.
”1 AN DE DOR! Niciodată nu voi putea accepta că ai plecat de lângă noi, singura consolare pe care o am este faptul că îmi imaginez că eşti alături de îngeri şi fericită acolo sus. Eşti suflet din sufletul meu, inima mea este pârjolita de dorul tău, uneori simt că mă prăbuşesc, dar ştiu că erai o luptătoare şi nu ţi-ai fi dorit să abandonez lupta. Îl am pe tati alături de mine, tu ştii că ne iubim foarte mult şi nu vreau ca el să sufere şi mai mult decât suferă. În tot timpul ăsta nu am încetat să te caut şi sa te aştept. În fiecare dimineaţă ma trezesc cu gândul că poate este un coşmar care s-a terminat şi te caut în camera ta. Vreau să te văd, să te miros, să te strâng în braţe să îţi spun cat de mult te iubesc şi să mă ierţi că nu am putut să am grijă de tine şi să te salvez din nenorocitul de buncăr, vreau să dau timpul înapoi, vreau să fim din nou împreună, vreau să fii din nou mică şi să te duc de mânuţă la grădi şi la şcoală. De ce? De ce s-a întâmplat cu ce am greşit în viata asta? Te plâng şi te strig seară de seară, dar nu îmi mai răspunzi. Oriunde mă duc, oriunde merg parcă te văd, totul îmi aminteşte de tine până şi aerul pe care îl respir. Cum eşti? Eşti bine? Te descurci singurica? Niciodată nu ai fost plecată atât de mult. Sper că ţi-ai găsit liniştea acolo unde eşti, în lumea ta specială, cu îngeraşii tăi alături. Mai cânţi? Nu te mai aud. Camera ta este pustie fără tine, totul este la fel cum ai lăsat, până şi cutiuţele pentru lentile sunt la locul lor , te aşteaptă. Tati este supărat pe tot şi toate, te-aş ruga să îi mai dai şi lui un semn şi putere să meargă mai departe, este închis în el şi aşa nu îi face bine. Tataia este distrus, refuză să mai trăiască, se luptă şi el cu el însuşi. Ancuţa este tare supărată şi ea pe viata asta nedreaptă şi nemiloasă. Cristi nici nu vrea să mai audă de Dumnezeu, ai grijă de el şi adu-l pe calea cea bună. Eu îţi scriu şi plâng şi îţi voi scrie toată viata mea, vreau sa ştii tot ce se întâmplă cu noi aici, pe pământ. Ai fost şi vei rămâne totul pentru noi. Te iubim, Picioruş Mic! Ai grijă de tine, acolo sus, în ceruri, şi coboară-ţi dragostea şi ochişorii tăi frumoşi către noi. Ai grijă şi de prietenii tăi, sunt oameni deosebiţi, care te-au iubit şi te vor iubi toată viaţa lor.”, este mesajul sfâşietor postat de mama lui Alexis Matache, chelneriţa care şi-a pierdut viaţa în incediul din ”Colectiv”, pe o reţea de socializare.

Alexandra Duţu