SILE CĂMĂTARU nu mai voie să se apropie de ”Brazilianca” lui NUTU

De: Cancan
Publicat: 05/07/2016 | 15:58

Anul trecut, la sfârşitul lunii august, fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru au fost arestaţi preventiv în urma unui conflict violent care a avut loc chiar în sediul Curţii de Apel. Atunci, un interlop cunoscut sub numele de Robert al lui Ioc ar fi fost bătut de Cămătari chiar în faţa sălii în care erau judecaţi cu toţii, în celebrul dosar al Clanurilor. Deşi nu au existat martori oculari care să surprindă momentul în care Robert al lui Ioc a fost lovit, magistraţii au decis, ulterior, arestarea preventivă a fraţilor Cămătaru, dar şi a unor apropiaţi ai acestora.

Nuţu şi Claudia, soţia sa

În timpul anchetei, au fost audiaţi mai mulţi martori, între care o parte dintre ziariştii care se aflau la momentul respectiv în clădirea Palatului de Justiţie, dar şi soţia lui Nuţu, Claudia Balint, alias Claudia Brazilianca. După nouă luni, judecătorii au decis, prin sentinţă definitivă, ca Nuţu şi Sile să fie eliberaţi sub control judiciar şi li s-a interzis să se apropie de martori. Astfel, Sile Cămătaru nu mai are voie să stea în preajma cumantei lui, Claudia, despre care surse din anturajul acestuia spun că, alături de soţie şi de copiii săi, este una dintre cele mai apropiate persoane din familie, la care acesta ţine enorm.