Soţia lui Adrian Corduneanu rupe tăcerea: ”9 mascaţi înarmaţi l-au scos din celulă şi…”

De: Cancan
Publicat: 19/11/2016 | 22:31

Ramona, soţia lui Adrian Corduneanu, a declarat pentru CANCAN.ro că acesta este păzit mai ceva ca teroristul Omar Hayssam. ”Este încadrat la gradul de securitate maximă, nu are nimeni voie să mai stea lângă el când îl vizitez, în afară de mascaţi. După revoltele din vară, a fost mutat de la Penitenciarul Iaşi, deşi el n-a avut vreo implicare. L-au luat pe Adrian şi pe Clămparu şi i-au trimis la Gherla (acolo unde este încarcerat şi Passaris-n.r.). Numai că cei de acolo au refuzat să-i primească fără să aibă vreun motiv şi fără să dea vreo explicaţie. Aşa că Adrian a ajuns la Arad, iar Clămparu la Aiud”, spune Ramona Corduneanu. ”Diamantul Roz”, aşa cum mai este cunoscută femeia, a declarat că atunci când soţul ei are termen la instanţă, este dus de o armată de mascaţi. ”8-9 mascaţi îl păzesc, ca şi cum ar fi cel mai periculos om de pe planetă. Sunt înarmaţi până-n dinţi, folosesc două dube ca să-l transporte. Acum este la închisoarea din Focşani, însă când era la Arad făcea două zile pe drum până la Iaşi, acolo unde se judecă dosarul lui”, a mai spus soţia ”Spaimei Moldovei”. Corduneanu a împlinit în această săptămână 38 de ani, iar Ramona a fost cu copii la el la vizită. ”I-a strâns în braţe pe copii, îi este dor de ei şi speră să ajungă cât mai repede acasă”, a mai spus soţia acestuia.

Ramona a mers la soţul ei de ziua acestuia
Ramona a mers la soţul ei de ziua acestuia

Corduneanu este judecat pentru ca l-ar fi şantajat şi ameninţat luni de zile pe directorul de vânzări al unei firme de construcţii. Procurorii susţin că de pe urma acestui şantaj, Corduneanu ar fi primit aproximativ 35.000 de lei, motiv pentru care a şi fost arestat. Anchetatorii au aflat de faptele bărbatului timp ce acesta era interceptat telefonic într-un alt dosar penal. Ulterior, la Poliţie a fost chemată în mai multe rânduri şi persoana despre care anchetatorii spun că ar fi fost şantajată de Adrian Corduneanu. Procurorii susţin că pentru a fi convingător, acesta l-ar fi înţepat, la un moment dat, cu un cuţit în picior pe T.P, partea vătămată, l-a lovit cu palmele peste faţă şi l-au ameninţat cu moartea.