Ştirea anului! O mare televiziune se VINDE

De: Cancan
Publicat: 26/09/2016 | 10:06

Interesat de achiziţionarea Antena 3 se pare că este un grup de investitori străini reprezentat de profesorul dr. Stylianos Syrmoglou, CEO de-a lungul timpului a mai multor trusturi de presă din Grecia şi nu numai, conectat foarte bine şi la industria de televiziune din SUA. Site-ul stiripesurse.ro a aflat că discuţiile dintre jurnalistul grec şi reprezentanţii Antena Group deja au început de aproximativ o lună. Syrmoglou a avut întrevederi cu Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu, acesta din urmă fost CEO al Antena Group, dar retras, oficial, după condamnarea la 3 ani şi 6 luni de închisoare, sentinţă ce nu e definitivă, dar rămas, în continuare, între oamenii care iau decizii. Grupul de investitori străini aşteaptă un răspuns la propunerile făcute trustului român de presă chiar de la fondatorul antenelor Dan Voiculescu, în ciuda faptului că în prezent acesta se află în penitenciar. Propunerile făcute grupului media din care face parte şi Antena 3 se referă fie la colaborarea cu întreg trustul, fie la achiziţionarea postului Antena3 în sine, care trece în prezent printr-o situaţie financiară extrem de dificilă. Informaţiile de până acum sunt acelea că staţia TV se îndreaptă rapid spre insolvenţă, iar o astfel de propunere pare să fie o oportunitate , cum ar spune englezul once in a life time, să iasă din impasul actual. Din cauza problemelor financiare cauzate, printre altele, şi mutării forţate a sediului, anul acesta, Antena 3 a redus salariile şi a concediat angajaţi iar în acest moment se pare că vor urma noi tăieri de salarii chiar de luna următoare.

Se pare că Stylianos Syrmoglou, cel care poartă negocierile la Bucureşti, ar avea mai mulţi aşi în mânecă. Dacă Dan Voiculescu va refuza oferta acestuia, jurnalistul grec va face o ofertă similiară grupului turcesc DOGAN direct la Istanbul, pentru preluarea postului KANAL D. Ceea ce se ştia de ceva vreme în mediile bine informate de la noi este că personajul acesta cheie a mai purtat negocieri şi cu grupul CME, din care face parte postul PRO TV. Proiectul de televiziune propus de grupul de investitori străini ar veni cu un suflu nou pe piaţa de profil, propunând un alt gen de mentalitate jurnalistică după cum reiese din articolele ziaristului grec postate pe profilul său de Facebook. O scurtă privire peste acestea şi vedem un atac frontal la modul în care se face televiziune la ora aceasta în România.

Citeşte AICI continuarea.