Ultima oră! Încă o nenorocire pentru familia miliardarului. ”Blestemul averii” le-a lovit pe moştenitoarele ”Împăratului” Patriciu!

De: Cancan
Publicat: 25/07/2016 | 00:00

Dacă în 2007 Patriciu avea o avere estimată la trei miliarde de euro, acum este mult mai mică. Petrolistul făcuse credite la bănci în valoare de zeci de milioane de euro, iar unele dintre acestea nu au fost achitate. Motiv pentru care unităţile financiare s-au îndreptat în instanţă împotriva moştenitorilor pentru a-şi recupera banii. Zilele trecute, judecătorii au acceptat cererea unei bănci şi au decis ca Dana Patriciu, fosta soţie a afaceristului şi Ana, fiica cea mare a acestuia, să fie executate silit. Decizia instanţei nu poate fi atacată, aşa că bunurile celor două vor fi puse sub sechestru şi scoase la vânzare pentru recuperea datoriei respective.

Se luptă pentru avere

Dana Patriciu (stânga) se luptă cu fetele afaceristului pentru averea acestuia

Averea omului de afaceri a scăzut dramatic, iar conform Top 300 Capital din 2014, din cei 3 miliarde de euro, ar fi ramas doar 250 de milioane, după ce în 2007 Patriciu fusese cel mai bogat român. În prezent, fosta soţie a acestuia se luptă în instanţă pentru o felie cât mai mare din averea acestuia, având în vedere că afaceristul a dezmoştenit-o înainte să moară. Femeia a obţinut recent  aprobarea judecătorilor pentru a vedea tranzacţiile financiare făcute de petrolist, dar nu numai, în ultimii ani. Procesul intentat de Dana Patriciu a început în 2014, iar de atunci au avut loc mai multe termene de judecată. În cauză se află Ana şi Maria, fiicele afaceristului din casătoria cu Sabina, dar şi Melanie Chenn, partenera de afaceri din ultimii ani de viaţă, iar Dana se luptă cu acestea.Cu un an înainte să moară, Dinu Patriciu şi-a întocmit testamentul. „Las fiicelor mele, Ana Patriciu si Maria Patriciu o cotă totală de 82,5 % din întreaga mea avere, fostei soţii, Sabina Patriciu, o cotă de 5% din masa succesorala, iar partenerei de afaceri Melanie Chen, 12,5%„. Pe Dana Patriciu, omul de afaceri a decis să o dezmoştenească atât cât îi permite legea românească.
El  a precizat că fiecare fată va primi o cota de 41,25%, „indiferent de natura şi valoarea bunurilor care vor intra în această cota în urma partajului cu actuala mea soţie”. Asta înseamnă ca omul de afaceri se aştepta ca Dana Patriciu să obţină o parte din avere. În testament a fost trecută şi Melanie Chen, partenera de afaceri din ultimii ani de viaţă. Acesteia, milionarul i-a lăsat 12,5 suta din averea lui, „ca semn de mulţumire pentru sprijinul moral şi uman pe care mi l-a acordat în ultima perioadă a vieţii mele„. „În ipoteza în care decesul meu ar interveni anterior pronunţării hotărârii de divorţ, înţeleg să o dezmoştenesc până la limita permisă de legea română, respectiv până la 1/8 din succesiunea mea”, scrie în testament cu referire la Dana Patriciu.