Ultima oră: interlopul a acceptat să fie testat. Nuţu Cămătaru, la detectorul de minciuni!

De: Cancan
Publicat: 28/10/2016 | 00:15

Nuţu Cămătaru(foto dreapta) a fost arestat la sfârşitul lunii agust, alături de fratele său Sile,(stânga) după un incident produs pe holurile Curţii de Apel Bucureşti, în urma căruia, un fost locotenent al lor, cunoscut sub numele de Robert al lui Ioc a spus că a fost bătut de aceştia. La momentul respectiv, scandalul a făcut multă vâlvă, mai ales că în clădirea Palatului de Justiţie erau mai mulţi ziarişti care veniseră pentru un proces care avea loc într-o altă sală. Atunci, Robert al lui Ioc, care avea o zgârietură la nas, a trecut prin faţa camerelor de luat vederi şi a început să strige. Ca urmare, incidentul a fost intens mediatizat, mai ales că televiziunile de ştiri au întrerupt emisia şi au transmis în direct imagini cu Robert al lui Ioc plin de sânge care spunea că a fost agresat de Cămătari în faţa sălii în care era judecat împreună cu aceştia într-un dosar mai vechi, în care, culmea, erau chiar complici. Poliţiştii au făcut zeci de legitimări, iar ulterior au fost chemate la Poliţie, pentru declaraţii, mai multe persoane care se aflau în clădire, inclusive o parte dintre ziariştii prezenţi.

În libertate, Nuţu nu-şi refuza cele mai extravagante plăceri

Cu toate că nu au recunoscut niciodată că l-au lovit pe acesta, Nuţu şi Sile Cămătaru au fost arestaţi preventiv, mai ales că se aflau, oricum, sub control judiciar. Eliberaţi ulterior, aceştia au fost în cele din urmă trimişi în judecată, iar dosarul a ajuns pe masa magitraţilor Judecătoriei Sectorului 4. La ultimul termen, care a avut loc zilele trecute, judecătorii i-au cerut lui Nuţu să se supună testului poligraf, iar liderul interlop a acceptat imediat. De altfel, Nuţu Cămătaru a negat în permanenţă faptul că ar fi participat în vreun fel la scandal şi nici nu există imagini sau martori care să-l fi văzut la locul incidentului. În acest sens, liderul interlop nu s-a putut abţine să nu ironizeze o grefieră care a fost audiată în calitate de martor şi care a spus că l-a văzut pe Nuţu, în sala de judecată, cu cămaşa descheiat la gât, ca şi cum cineva l-ar fi tras de haine. În replica, Nuţu Cămătaru a răspuns că ar trebui chemat ca martor şi Cătălin Botezatu, care să explice cum se poartă cămăşile. Lăsând însă gluma la o parte, dacă Nuţu va pica testul, chiar dacă acesta nu constituie o probă, instanţa va ţine cont de rezultat iar aceasta are mari şanse să revină în spetele gratiilor pentru o lungă perioadă de timp. (Andrei Dumitrescu)