Un Porsche în valoare de 150.000 de euro a fost detonat în „inima“ Paris dintr-un motiv incredibil. Super-maşina aparţinea unui tânăr de 25 de ani

De: Cancan
Publicat: 23/11/2016 | 16:24

Bolidul fusese abia cumpărat de către un tânăr de 25 de ani, iar acesta îl lăsase parcat neregulamentar atunci când plecase dintr-un bar. Şoferul maşinii vrea să dea în judecată forţele de ordine, pentru că nu înţelege de ce vehiculul era suspect, anunţă cei de la Digi24.

Olivier, un parizian de 25 de ani care abia cumpărase maşina, a lăsat-o parcată pe un loc dedicat taxiurilor în noaptea de joi spre vineri, atunci când a plecat băut dintr-un bar de pe bulevardul Saint-Germain. El a fost contactat a doua zi de forţele de ordine pentru a-şi ridica vehiculul, cu o valoare de 150.000 de euro.

„Poliţiştii au desfăşurat ancheta şi m-au sunat, după ce au contactat societatea de leasing de la care luasem maşina. Le-am explicat situaţia, mi-am cerut scuze şi le-am spus că voi ajunge imediat la faţa locului pentru a-mi recupera maşina. În mod clar nu au ţinut cont de acest lucru, pentru că, la sosirea mea, detonaseră deja portbagajul”, a povestit tânărul.

Operaţiunea geniştilor a avut loc în jurul prânzului. Bărbatul a contactat un avocat pentru a da în judecată forţele de ordine şi a cere despăgubiri. El spune că nu înţelege de ce vehiculul era suspect. Poliţia a refuzat să comenteze incidentul.