Unde creşte puştiul de 6 ani care şi-a scos surorile din flăcări. Gigi Becali i-a promis o casă, dar…

De: Cancan
Publicat: 16/12/2016 | 22:34

În ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae, un copil de doar şase ani a dat dovadă de un curaj ieşit din comun, cu care uneori nici cei mai neînfricaţi dintre noi nu se pot lăuda nici într-o viaţă de om. Pe atunci, Emanuel Bojian îşi salva cele două surioare de la moarte şi le scotea din locuinţa în flăcări pe Ioana şi Amalia, în vârstă de 1 an şi trei luni şi, respectiv, 3 luni de zile.

Povestea micuţului Emanuel, din comuna Vutcani, din judeţul Vaslui a reuşit să impresioneze o ţară întreagă, iar după ce casa în care acesta locuia cu bunicii şi surorile a ars din temelii, ei au primit o nouă speranţă. „Am luat-o pe Amalia în braţe şi pe Ioana de mână şi am ieşit uşor afară. Nu mi-a fost frică“, spunea pe atunci Emanuel.

Emanuel le-a salvat pe Ioana şi Amalia din faţa flăcărilor

CANCAN  a aflat ce s-a întâmplat cu puştiul-erou. Cum singura sursă de venit a a familiei Bojian era doar alocaţia lunară a micuţilor, iar la aceasta se mai adăugau banii munciţi din greu de bunicul care lucra ca zilier în comuna Vutcani, nici nu ar fi visat să îşi cumpere sau construiască prea curând o altă casă. Însă, înainte de Crăciun, aceştia pot spune că sunt din nou „acasă“, iar asta pentru că ei s-au mutat într-o locuinţă nou-nouţă, venită în dar din partea unor oameni cu inima mare, care au fost impresionaţi de situaţia familiei rămasă pe drumuri.

Mai mult decât atât, noi am stat de vorbă cu secretarul Primăriei din comuna Vutcani, acesta ştiind mai bine ca oricine situaţia familiei lui Emanuel, pentru că toată localitatea s-a alertat în secunda în care respectiva locuinţă a fost distrusă de flăcările mistuitoare. În plus, în clipa în care a aflat de povestea care de-a dreptul uimitoare, şi Gigi Becali s-a oferit, aşa cum îi stă în caracter, să contribuie pentru ca atât micuţii, cât şi bunicii să se pună din nou pe picioare şi să  îşi revină la normal.

„Ei au primit acum o altă casă, din partea unor persoane mărinimoase. S-au mutat acolo de curând. Spunea şi domnul Gigi Becali că îi ajută şi le face casă, dar vad că au primit din partea altcuiva, care i-a ajutat. Până în prezent, domnul Becali nu a dat nici un semn, nu l-a ajutat cu nimic. Nici familia nu a fost contactată de vreun reprezentant al domnului Becali. Alţii i-au ajutat. Ei nu au nimic, părinţii copiilor sunt plecaţi în străinătate la muncă“, a povestit secretarul Primăriei din Vutcani, în exclusivitate pentru CANCAN.ro.

Tragedia s-a petrecut înainte de Moş Nicolae

Locuinţa familiei Bojian a fost mistuită de flăcări

În clipa în care s-a petrecut episodul tragic, pe 5 decembrie 2016, cel care a povestit cum s-a întâmplat totul a fost Vasile Bojan, bunicul celor trei copii. „Au venit oamenii, dar nu puteai salva ceva. M-am ars la mână, la faţă. Dacă erau copiii în casă, era nenorocire mare. Am avut un coş vechi în pod. De la coş a luat foc. Întâi s-a aprins prin pod, pe urmă a luat foc pe dedesubt. Noroc că băiatul când a văzut flăcările nu s-a pierdut cu firea. A luat-o pe aia mică în braţe, a lăsat uşile deschise şi au ieşit în drum. A fost un erou, a salvat toţi copiii, puteau să ardă toţi. Pompierii au venit după mai bine de o oră, dar nu au mai avut ce face. Totul a ars, nu a mai rămas nimic, decât ruine. Au ars şi bani, şi acte, tot. Nu mai avem nimic. Nici porc, doar câteva păsări au scăpat. Important este că sunt copiii în viaţă!“, mărtusirea bătrânul.