VICTOR PONTA, pus sub control judiciar de procurori!

De: Cancan
Publicat: 06/09/2016 | 12:44

PONTA VICTOR VIOREL, la data faptelor preşedinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: 
– folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, 
– complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

e timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: 
– să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti sau la sediile instanţelor de judecată, ori de câte ori este chemat; 
– să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinţei; 
– să se prezinte la Direcţia Generală de Poliţie a Mun. Bucureşti – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat
– să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent; 
– să nu se apropie de alte persoane menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; 
– să nu facă declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum şi la martorii audiaţi în cauză
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. 

Inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.