VIDEO! Imaginile cu băiatul salvat din dărămături au uimit o lume întreagă! Copilul trece prin momente şocante

De: Cancan
Publicat: 18/08/2016 | 12:29

Omran Daqneesh este numele unui dintre cei cinci copii răniţi în urma unui raid aerian efectuat asupra oraşului Alep, oraş unde se duce una dintre cele mai importante bătălii de la începutul conflictului din Siria, potrivit The Guardian.

Băiatul a fost salvat din dărămături de un echipaj medical şi dus la o ambulanţă. Micuţul nu scoate niciun sunet, deşi trece prin momente de-a dreptul şocante. Întreaga scenă a fost filmată, iar imaginila au lăsat fără cuvinte întreaga lume.

Potrivit sursei citate, Omran a fost tratat chiar în acea noapte şi a fost externat mai târziu. Alţi 12 copii, toţi cu vârste sub 15 ani, au ajuns la spital în aceeaşi zi. Luptele pentru controlul oraşului Alep s-au intensificat în ultimele săptămâni, după ce rebelii au cucerit mai mult teren. Rusia a intervenit în sprijinul preşedintelui sirian Bashar Al-Assad şi a efectuat raiduri aeriene asupra oraşului.

Bătălia de la Alep, cea mai importantă de la începutul conflictului din Siria, în 2011, este crucială atât pentru regim, cât şi pentru rebeli. Cei doi adversari au comasat trupe în zonă şi încearcă să cucerească al doilea cel mai important oraş din ţară, împărţit începând din 2012 în cartiere rebele la est şi cartiere pro-regim la vest.