Acum s-a aflat! De ce a părăsit Anca Surdu Exatlon

Publicat: 26/03/2018 | 23:46

Anca Surdu a fost nevoită să părăsească Exatlon din pricina unei alergii de piele. Fosta Războinică a mărturisit că a început să aibă bube foarte mari. Ea se supunea unor riscuri mari în cazul în care ar fi rămas în competiție.

„Și momentul în care am avut alergia a fost dificil. Înainte să plec, cu vreo 3 săptămâni sau o lună, mi-au apărut întâi pe frunte, apoi pe toată fața, niște bubițe și care s-au transformat în niște bube foarte mari. S-au extins și pe piept, nu puteam dormi noaptea… mi s-a spus că motivul e soarele, de la medici. Eu am tenul deschis și probabil de asta. Acum sunt mai bine, sper să îmi treacă complet”, a spus Anca Surdu la Wowbiz.

Anca Surdu a vorbit despre momentul în care și-a luat rămas-bun de la colegi, care nu a fost transmis la TV. „Nu știu de ce nu s-a dat, am avut un întreg moment în care mi-am luat rămas-bun de la colegi, am plâns, a fost greu. Cel mai greu a fost când am pierdut premiul care ne oferea posibilitatea să comunicăm cu familia. Am plâns aseară când m-am uitat la emisiune, m-a făcut să mă gândesc cum aș fi reacționat și eu dacă eram acolo și citeam scrisorile de la familie”, a mai povestit Anca Surdu.

Bogdan Stanescu