Acuzatii grave! Micuta balerina de la „Romanii au talent”, retrasa din scoala din cauza drogurilor si batailor!

De: Cancan
Publicat: 14/12/2012 | 23:00

Ionela Dinu, originară din Craiova, a câştigat de-a lungul timpului numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale de dans. 

În toamnă a fost înscrisă la Liceul de Coregrafie din Cluj, iar recent a primit chemare pentru un an la Şcoala de Balet a Operei din Viena, pentru care are însă nevoie de bani pentru cazare. 

Talentul ei însă s-ar putea irosi din cauza unor probleme care nu au nicio legatura cu cariera ei. Fetiţa şi-a sunat mama la Craiova şi i-a povestit lucruri îngrozitoare care s-ar petrece în internatul liceului. „O fată a adus în cameră cu plic alb cu un praf. A pus puţin pe masa, luat o hârtie de un leu şi a făcut sul şi a tras pe nas”, a spus fetiţa de 10 ani. Aceasta spune că fetele mai mari, de 16 ani, au bătut-o pentru a nu divulga că se droghează. „Le-am spus că o să spun ce au făcut şi atunci ele m-au bătut şi au vrut să mă lege de pat şi îmi ţineau mâna la gură. Eu de atunci mă panichez şi mă sufoc”, a spus Ionela Dinu. Aceasta a ajuns să fie internată în luna octombrie, timp de o săptămână, la Clinica de Psihiatrie Pediatrică şi Toxicomanie din Cluj. 

  „Îmi retrag copilul de la scoala de coregrafie din Cluj deoarece a fost agresată şi traumatizată în repetate rânduri, fizic şi psihic. A fost supusă unor agresiuni şi sub influenţa unor substanţe etnobotanice. I-au pus in ceai colegele de cameră pentru că ele umblă cu etnobotanice”, a spus mama fetiţei, Carmen Dinu. Conducerea şcolii neagă că fetiţa ar fi fost bătută şi susţine că ea este cea cu probleme de comportament. „Consider că nu se poate adapta la viaţa în colectivitate. A avut diferende cu toată lumea de prin cămin şi pedagog şi bucătăreasă”, a spus directorul Liceului de Coregrafie Cluj, Marius Loga. 

De asemenea, administratorul internatului, Paul Szanto, spune că fetiţa a provocat scandal şi că nu a auzit să se consume droguri în camere.

Ionela Dinu a reuşit să îl impresioneze pe Mihai Petre cu un dans de cabaret. Ea i-a facut cu ochiul lui Mihai Petre, care i-a răspus: „De trei ori da, mergi in etapa urmatoare”

 

Cosmin Petrescu