Adela Popescu mai are puțin și naște. Cum arată la finalul lunii a 9-a: ”Iartă-mă că dau din casă!”

De: Cancan
Publicat: 07/07/2021 | 07:42

Adela Popescu a intrat în ultima lună de sarcină, astfel că momentul în care îș va strânge la piept cel de-al treilea copil se apropie cu repeziciune.

Chiar dacă mai are puțin și naște, actrița încearcă să fie activă și să își mențină un tonus bun. Recent, aceasta i-a trimis o fotografie soțului său, iar burtica de graviduță este la loc de cinste. Radu Valcan nu s-a putut abține să nu publice fotografia pe contul său de Instagram, iar comentariile celor care îl urmăresc au curs.

”Mi-a trimis iubita mea poza asta. Nu m-am putut abține să nu vi-o arăt. Iartă-ma, @adela_popescu, că dau din casă! ❤️”, a scris Radu Vâlcan în dreptul imaginii.

Chiar dacă cei mai mulți internauți i-au urat Adelei ”naștere ușoară” și au trimis mesaje de susținere, au fost și păreri mai acide, care e întrebau de ce trebuie să postezi o fotografie cu o femeie în luna a 9-a de sarcină, mai ales atunci când aceasta este îmbrăcată destul de sumar.

Radu Valcan, un tătic emoționat

Într-un interviu acordat recent la un post de televiziune, Radu Valcan mărturisea că abia așteaptă momentul în care vor deveni părinți din nou.

”Adela se simte foarte bine. Deja ne pregătim, pentru că mai sunt, după spusele medicului ginecolog, o chestiune de câteva zile, dar născând natural nu știm exact când va avea loc evenimentul. În rest așteptăm, avem emoții, ea se simte foarte bine, evident că e obosită, lucruri specifice acestei perioade”, a spus Radu Vâlcan.

CITEȘTE ȘI: ADELA POPESCU, DIALOG CU BEBELUȘUL NENĂSCUT: ”IAR DUMNEATA, DOMNULE DIN BURTICĂ, ACOLO O SĂ AI LOC!”

Adela Popescu,  speriată de momentul nașterii

În schimb, Adela Popescu este destul de speriată de momentul magic în care va veni pe lume cel de-al treile copil al cuplului.

„Micutule… si ce zici ca mai faci? E bine acolo la cuptoras? E bine, nu? Cred si eu. ❤️ Toata lumea imi spune sa vorbesc cu tine, tu stii ca o fac. Dar iti spun chestii de-astea patetice, de dragoste. Te mangai, te apar de piciorusele lu’ frate’tu Andrei, te incurajez sa comunici cu Alexandru de fiecare data cand te pupa si iti spune secretele lui si nu te cert cand imi dai cate un pumn in vezica. E si asta tot o forma de iubire, sa stii. ? Si, desi fac toate astea, imi e foarte teama sa incerc sa te conving de momentul in care sa vii sa ne cunosti.

Caci, pe cat de nerabdatoare sunt sa iti simt pielicica de pisoi de pieptul meu, pe atat de ingrozita de travaliul prin care o sa-ti faci intrarea. Pardon, iesirea ?. Asa ca m-am hotarat sa ma las in voia ta pentru că stiu ca impreuna o sa ne iasa cum nu se poate mai bine. ”, a scris Adela Popescu, în urmă cu câteva zile, pe contul său de Instagram.

Sursa foto: Arhiva Cancan