Adela Popescu, poveste emoționantă de Crăciun! ”Dădeam cu mătura că ştiam că mă vede Moşu’”

De: Cancan
Publicat: 21/12/2018 | 13:33
Povestea de Crăciun a vedetei PROTV Adela Popescu!

Vedeta PRO TV Adela Popescu a făcut mărturisiri emoționante despre momentele pe care le petrecea în sânul familiei de sărbători. Pe vremea copilăriei Adelei, Crăciunul nu era despre strălucire, despre luminiţele de azi care împânzesc oraşele o lună întreagă sau despre mall-urile care îşi prelungesc programul pentru a se cumpăra cadouri cât mai mari şi cât mai multe. Şi nici Moşu’ care venea la ea nu aducea cadouri scumpe pentru că, aşa cum spune chiar Adela, “nu avea de unde.(CITEȘTE ȘI: IUBITUL BIANCĂI DRĂGUȘANU A FUGIT ÎN GERMANIA CU IOANA DE LA MIAMI!)

Adela şi-a petrecut copilăria la Şuşani, un sat din judeţul Vâlcea. Mama, Doina Popescu, de profesie educatoare, şi tatăl, Georghe Popescu, profesor de sport, i-au fost cei mai buni prieteni, dar şi oamenii care ştiau să fie (foarte) stricţi atunci când era cazul. Are doi fraţi,  Călin şi Bogdan,  mai mari cu 9 şi 11 ani, aşa că ea a fost cumva fetiţa iubită a tuturor din familie. Era talentată de pe atunci, cochetă de mică-îşi alegea doar rochiţele care “se învârteau”-şi mai ales era cât putea ea de cuminte-sau cel puţin se străduia-pentru că i se spunea pe parcursul întregului an că Moşu’ ştie tot ce face.

Totul era despre Moş. Învăţam că ştiam că Moşu’ îmi află notele, dădeam cu mătura că ştiam că mă vede Moşu, şi tot aşa. Era ca şi cum te vedea Dumnezeu, iar tot Crăciunul era despre întâlnirea cu el.  Nu primeam cine ştie ce cadouri- trei portocale şi două ciocolate în general, dar totul era despre a te întâlni cu el, care îţi valida toate eforturile pe care le făceai de a fi mai bun. Tocmai de asta aveam multe emoţii, într-un an era să leşin înainte să vină.” , a mărturisit vedeta, pentru protv.ro.

Şi a fost odată…magia

Pe vremea copilăriei Adelei, Crăciunul nu era despre strălucire, despre luminiţele de azi care împânzesc oraşele o lună întreagă sau despre mall-urile care îşi prelungesc programul pentru a se cumpăra cadouri cât mai mari şi cât mai multe.  Şi nici Moşu’ care venea la ea nu aducea cadouri scumpe pentru că, aşa cum spune chiar Adela, “nu avea de unde

Primeam câteva dulciuri şi ce se nimerea, dacă se mai nimerea ceva. Într-un an am primit o haină care mi-a venit la 18 ani. Îmi amintesc că o probam în fiecare an. Nu aveam prea multe, dar eu nu am simţit. Iar magia era într-adevăr unică, pentru că dacă tot aveai puţin, puţinul ala trebuia îmbogăţit cu imaginaţie”.

Atât de creativă era că, într-un an, Adela a hotărât să devină…băiat. “Noi, copiii din sat, mergeam în fiecare an cu colindul. Era prilej de a mai strânge nişte bănuţi şi de a mai vedea ce au oamenii prin casă. Numai că noi fetele nu mergeam cu Pluguşorul, numai băieţii, aşa că într-un an, ce ne-a dat nouă prin cap, ne-am deghizat în băieţi. Eu mi-am luat pantaloni şi căciula de astrahan a lui tata şi îţi dai seama că nu ne credea nimeni, dar noi eram convinse că da, i-am păcălit pe toţi.” 

Povestea de Crăciun a vedetei PROTV Adela Popescu!

Geanta din podul bunicii, portalul către lumea Moşului

În 1997, J.K Rowlling, autoarea seriei Harry Potter, a inventat în cărţile sale noţiunea de obiect-portal către o altă lume. Era vorba de un obiect, de obicei vechi si ponosit, care avea însă puterea de a te teleporta, din universul oamenilor, în lumea magiei. Bunica Adelei inventase însă pentru nepoţii ei obiectul-portal cu mult timp înainte.

Adela îşi aminteşte că o geantă din piele maro, din pod, era modul prin care bunica ei comunica de câte ori voia cu Moşu’. “De câte ori bunica se supăra pe mine, îmi spunea că pune în geantă o scrisoare care ajunge direct la Moşu’. “  

32 de Crăciunuri în familie…Şi povestea continuă…

Adela a petrecut fiecare Crăciun în familie. Şi, în afară de anul trecut, a fost de fiecare data în satul copilăriei, la Şuşani. Unde se strâng în jurul bradului cel puţin 15 persoane. În 2017, când fratele ei trebuia să plece de sărbători, în familia ei Crăciunul s-a sărbătorit mai devreme: “am avut brad, sarmale, cozonac, cadouri şi ne pupam şi îmbrăţişam cu Crăciun Fericit, exact ca şi cum ar fi fost Crăciunul.” 

Dacă în copilărie tradiţia devenise întânirea cu Moşu’, în ultimii ani, în familia Adelei, a apărut o altă tradiţie: tomobola de Crăciun. Adela povesteşte că: “Am inventat-o pentru că e distractivă şi pentru că e complicat ca fiecare să cumpere 15-20 de cadouri pentru familie. Partea interesantă e că, de fiecare dată, daca vreunul aduce un cadou luat în grabă sau în glumă, de fiecare dată darul respectiv ajunge tot la el, nu ştiu cum se face.” 

Şi tot ca tradiţie, la masa de Craciun a familiei Adelei se mănâncă şi acum, ca şi în copilărie, mâncare românească. Prezentatoarea “Vorbeşte lumea” îşi aminteşte că într-un an mama ei a făcut tot felul de lucruri sofisticate pentru ea şi Radu, dar amandoi au rugat-o până la urmă să le facă nişte cartofi.”

Anul acesta, în preajma Crăciunului, Adela va scrie o altă poveste…de poveste. Prezentatoarea Vorbeşte Lumea urmează să nască un frăţior pentru Alexandru şi, desi ştie că o să fie şi greu, e liniştită şi fericită.

Citește mai mult pe protv.ro