Adela Popescu și Radu Vâlcan, dezvăluiri despre numele celui de-al treilea băiețel

Publicat: 03/02/2021 | 12:29

Adela Popescu este însărcinată pentru a treia oară. Atât ea cât și Radu Vâlcan sunt în culmea fericirii, mai ales că își doreau să îi mărească familia. Iar, acum, prezentatorul TV a făcut dezvăluiri și despre numele celui de-al treilea băiețel.

Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, au deja doi copii, pe Alexandru, născut în 2016, și Andrei, născut în 2018. Iar acum… urmează să vină pe lume un nou membru al familiei. Marele anunț a fost făcut, în direct la TV, în cadrul emisiunii ”Vorbește lumea”, pe care Adela Popescu o prezintă alături de Cove.

Adela Popescu și Radu Vâlcan nu au ales încă un nume pentru cel de-al treilea băiețel al lor, dar știu că vor să fie unul simplu, cu rezonanță și care să înceapă cu litera A.

„Nu avem încă un nume. Dar știm că ne dorim un nume „necăutat”, simplu, dar cu rezonanță. Și să înceapă, dacă se poate cu litera A”, a spus Radu Vâlcan la Antena 1.

Radu Vâlcan își dorește și o fetiță

În ciuda faptului că Radu Vâlcan și-a dorit să fie tată de fetiță, iată că noul membru al familiei va fi tot un băiețel: „Cel mai amuzant este că e tot băiat. (…) Noi ni l-am dorit foarte mult. Eu m-am imaginat mamă de trei băieți. Mi se pare cel mai tare lucru să fii regina lor”, a anunțat Adela Popescu.

Însă… Radu Vâlcan nu se lasă până nu va fi tătic de fetiță: „Dacă ne dorim fată, vom avea minim 4”, a mai adăugat Radu Vâlcan pentru Antena 1.