Adela Popescu și Radu Vâlcan, separați! Nu mai dorm împreună

Publicat: 27/02/2019 | 12:35

Separați au ajuns să doarmă acum Radu Vâlcan și Adela Popescu, soția lui! Dar nu păntru că, Doamne-ferește, s-au certat. Nu! Totul a plecat de la grija pentru copii. Astfel, cei doi fac cu schimbul, noaptea. Adela și Radu au devenit părinți a doua oară la mijlocul lunii decembrie.

De când Andrei a intrat în viața lor, Adela și Radu au făcut multe schimbări majore în programul lor și în stilul de viață.

„O să vă spun un secret de la noi din casă: Alexandru doarme cu tati la etaj, iar eu dorm cu Andrei jos. Cu Alexandru este deja mult mai simplu, pentru că și-a cam făcut rutina de somn și știm să-l adormim, iar acum vrem să-i facem un ritual și lui Andrei și încercăm tot ce se poate: legănat, plimbat prin casă, cântecele, povești. Cred că, la un moment dat, săracul, se satură și îi pare rău de câtă strădanie depunem și se culcă. Să fiu sinceră până la capăt, copilul este extraordinar de cuminte. Nu mi-am imaginat că o să am norocul acesta, în condițiile în care Alexandru se trezea de 3-4 ori pe noapte până la un an și 11 luni. Andrei are două luni și jumătate și deja doarme foarte multe ore pe noapte și e foarte cuminte. Mi-e și frică să vorbesc despre asta că, Doamne ferește, de mâine se schimbă treaba”, a mărturisit Adela, pentru libertatea.ro.

„Noi ne vom muta, la un moment dat, în câteva luni, într-o altă casă și ne-am și propus ca în clipa în care ne mutăm, cel puțin Alexandru să aibă camera lui. Ăsta mic, Andrei, să facă totuși un an și jumătate să-l mutăm. E prea devreme acum. Îl țin lângă mine, mai ales că mi-am dat seama că mirosul acela de bebeluș dă dependență. Mă bucur mai mult acum, la al doilea copil, decât la primul. La primul eram mai axioasă, mai precipitată, mai îngrijorată”, a mai spus vedeta.

”Petrec mai mult timp cu băiatul cel mare, ca să nu devină gelos Apariția lui Andrei le-a adus Adelei și lui Radu bucurie și fericire, însă i-a dat și un pic peste cap, ținând cont că primul lor fiu, Alexandru, nu este destul de mare să conștientizeze că are un frate mai mic, care are nevoie și el de multă atenție. „Alexandru se poartă cu el în funcție de cum ne purtăm noi. Pentru el, noi suntem cei mai importanți, așa că și el trebuie să înțeleagă că el este cel mai important. Are timp suficient, în viitor, să înțeleagă că lucrurile se împart, mă refer la dragoste. În clipa asta suntem foarte atenți. Am grijă de fiecare dată ca Andrei să fi mâncat deja în clipa în care Alexandru ajunge acasă, astfel încât toată atenția mea, a noastră să se îndrepte către el. Mă joc cu el mai mult decât mă jucam până acum, Radu petrece mai mult timp decât petrecea până acum, tocmai ca să nu simtă apariția unui dușman, că pentru el asta este Andrei”, a încheiat Adela.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult