Adele a dat lovitura! Cantareata a avut venituri de 30 milioane de lire sterline in anul 2013

De: Cancan
Publicat: 09/02/2014 | 18:22

Cel mai recent album al celebrei artiste, „21”, a fost lansat în urmă cu trei ani. Cu toate acestea, cântăreaţa continuă să încaseze sume foarte mari din piesele deja lansate, informează dailymail.co.uk.

Astfel, în anul financiar 2013, Adele a avut venituri de 30 milioane de lire sterline. Aceste venituri sunt cu 65% mai mari decât cele obţinute de Adele în 2012, şi chiar şi după plata impozitelor, în valoare de cinci milioane de lire sterline, cântăreaţa are un câştig zilnic de 32.000 de lire sterline (46.000 de euro).

Conform ultimelor estimări, profitul companiei sale de producţie, Melted Stone, a crescut, după plata taxelor aferente, de la 2,1 milioane de lire sterline la 13,8 milioane, doar într-un an, ceea ce reflectă succesul uriaş pe plan mondial al albumului „21”.

Totodată, cealaltă companie a lui Adele, Melted Stone Publishing, care se ocupă de gestionarea versurilor şi partiturilor artistei, a avut un profit anual de 5,2 milioane de lire sterline (6,2 milioane de euro).

G.C.