Adelina Elisei, la un pas de a fi batuta pe stadion

De: Cancan
Publicat: 10/07/2007 | 00:00

Riscuri. Noua iubita a lui Cristi Chivu a fost in pericol in Ghencea si Stefan cel Mare Adelina si-a dorit intotdeauna sa devina ziarista, cu toate implicatiile pe care le presupune o asemenea meserie. Si, ca orice reporter sportiv, e constienta ca exista si riscuri, pe care si le asuma, mai cu seama cand e vorba despre o femeie care trebuie sa se descurce intr-o lume dominata, in general, de sexul masculin. Vedeta a avut parte de o experienta neplacuta atunci cand a primit sarcina de a face transmisiuni de pe stadion. „Era sa iau bataie de doua ori. O data in Stefan cel Mare si alta data in Ghencea. Ca reporter, nu ai cum sa eviti aceste situatii. Suporterii suparati isi varsa nervii pe cine le iese in cale”, povesteste Adelina in Pro TV Magazin. Oricum, e obisnuita cu atmosfera de pe stadioanele romanesti pentru ca, in facultate, era genul de fata care mergea la meciuri cu galeria: „Asa aveam ocazia sa le povestesc prietenilor ce se intampla pe teren”. Chiar si dupa aceste incidente, fotbalul ramane in topul preferintelor ei.

Il admira pe Ronaldinho

Inca de mica, prezentatoarea stirilor sportive de la Antena 3 lua interviuri: „Daca, in copilarie, toate fetele voiau sa fie balerine sau doctorite, eu luam interviuri celor din jur cu peria de par”. Insa, dupa experienta primei zile la Antena, din care nu-si mai aminteste altceva decat ca la al doilea jurnal i-a cazut prompterul, a vrut sa lase totul balta: „La sfarsitul zilei, imi venea sa ies pe usa Antenei si sa nu ma mai intorc niciodata”. Dar nu a dat curs primului impuls si astazi a ajuns la un record personal de 17 transmisiuni pe zi. Zilele acestea, Adelina Elisei este ocupata sa-l insoteasca pe Dan Negru pe scena Festivalului Callatis, iar in afara serviciului o vedem la bratul unuia dintre cei mai ravniti burlaci autohtoni. Asta nu o impiedica sa-si arate admiratia fata de un alt fotbalist celebru ? Ronaldinho -, iar motivul este unul foarte simplu: „Face multe acte de caritate”. (A.D.A.)